G******* A******** S*
ReclamantF****** I***** I***
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta GROUPAMA ASIGURĂRI S.A. în contradictoriu cu pârâtul FRĂŢILĂ IULIAN IOAN. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 37.766,38 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirilor achitate în dosarul de daună K21200468099, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 15.02.2019 până la data achitării debitului, în cuantumul prevăzut de prevederile art. 3 alin. 3 din OG nr. 13/2011. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1737,99 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea şi motivele de apel se vor depune la Judecătoria Sibiu. Pronunţată, astăzi, 20.12.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 6887/2019 din 20.12.2019Amână pronunţarea la data de 20.12.2019, când, în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată, astăzi, 13.12.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.12.2019Amână pronun?area la 13.12.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.11.2019administrare probe.
Incheiere de sedinta din 18.10.2019