F***** A*****
PetentD******* D* P****** L***** D****** T**** S******
IntimatAdmite, în parte, plângerea contravenţională formulată de petentul F***** A*****, în contradictoriu cu intimata DIRECŢIA DE POLIŢIE LOCALĂ DROBETA-TURNU SEVERIN. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 290 de lei aplicată petentului pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. a pct. 8 din OUG 195/2002 prin procesul-verbal seria DTS/CR nr. 034660 din 24.05.2019, încheiat de către intimată, cu sancţiunea avertismentului. Respinge cererea petentului de anulare în parte a procesului-verbal, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 25.09.2019.
Hotarare 3164/2019 din 25.09.2019Amână pronunţarea pentru data de 25.09.2019. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Septembrie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.09.2019Amână cauza pentru a se emite adrese către I.P.J. Mehedinţi şi DITL din cadrul Primăriei municipiului Drobeta Turnu Severin pentru a transmite istoricul sancţiunilor contravenţionale.
Incheiere de sedinta din 12.07.2019