Dosar 5406/325/2019 din 25.02.2019

revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei (art.583 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5406/325/2019
Data dosar:
25.02.2019
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei (art.583 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.04.2019 la ora 09:00

    Complet: C2P
  • admite cererea

    În baza art. 582 al.1 C.p.p. raportat la art. 89 C.p admite sesizarea Serviciului de Probaţiune Timiş cu privire la intimatul condamnat B** A****. Constată că infracţiunea pentru care intimatului i-a fost aplicată pedeapsa de 6 luni închisoare prin s.p. 5847/23.11.2018, pronunţată de Jud. Timişoara în dosarul 20579/325/2018, definitivă prin neapelare la 11.12.2018 (pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prevăzută de art. 228 alin. 1 C. pen. - fapta din data de 03.08.2017), este concurentă cu cea pentru care i-a fost aplică măsura educativă neprivativă de libertate a consemnării la sfârşit de săptămână pe o perioadă de 5 săptămâni (pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b Cod penal, cu aplic. art. 113 şi urm. Cod penal - faptă săvârşită la data de 07.05.2017) prin sentinţa penală nr.69/10.01.2019 pronunţată de Jud. Timişoara în dosarul 12611/325/2018, definitivă la data de 29.01.2019 prin neapelare. În baza art. 582 al.1 C.p.p. raportat la art. 89 C.p., dispune anularea amânării pedepsei de 6 luni închisoare aplicate prin s.p. 5847/23.11.2018, pronunţată de Jud. Timişoara în dosarul 20579/325/2018, definitivă prin neapelare la 11.12.2018. În temeiul art. 129 alin.2 lit. a C.p., dispune ca intimatul condamnat B** A**** să execute numai pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin s.p. 5847/23.11.2018. În baza art. 83 alin. 1, alin. 3 C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii de 6 luni, pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a s.p. 5847/23.11.2018, respectiv 11/12/2018. În baza art. 85 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a)să se prezinte la S******** D* P********* T**** la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d)să comunice schimbarea locului de muncă; e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1, lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 85 alin.2 lit. b C. pen pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 30 zile, în cadrul SC Horticultura SA sau SC Pieţe SA, instituţie ce urmează a fi desemnată de către S******** D* P********* T****, după evaluarea persoanei supravegheate, astfel cum s-a dispus prin s.p. 5847/23.11.2018 a Jud. Timişoara. În baza art. 404 alin. 3 C. proc. pen., rap. la art. 88 C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei în regim de detenţie. În baza art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 72 C. pen, deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 de ore de la 04.08.2017, ora 03:30 până la data de 05.08.2017, ora 03:30 (astfel cum s-a dispus prin s.p. 5847/23.11.2018 a Jud. Timişoara). Menţine in rest dispoziţiile sentinţelor penale cu privire la care s-a admis prezenta sesizare. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. În baza art. 272 alin.1 C.proc.pen., dispune plata sumei de 313 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare, potrivit art. 597 al.7 C.p.p. Pronunţată în şedinţa publică din 22.04.2019.

    Hotarare 1367/2019 din 22.04.2019
  • Sedinta din data de 11.04.2019 la ora 09:00

    Complet: C2P
  • Amână pronunţarea

    Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 22.04.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.04.2019
  • Sedinta din data de 27.03.2019 la ora 09:00

    Complet: C2P
  • Amână pronunţarea

    Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 11.04.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.03.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD