R*** G*******
InculpatCondamnă pe inculpatul R*** G*******, la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzută de art. 336, alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 396, alin. 10 C. proc. Pen. În temeiul art. 91 C. Pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 8 luni închisoare aplicata în prezenta cauza. În baza art. 92, alin. 1 şi 2 C. pen. stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani ce se va calcula începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Conform art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul R*** G******* trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93, alin. 2, lit. b C. pen. obligă pe inculpatul R*** G******* să frecventeze un program de reintegrare sociala derulat de catre Serviciul de Probaţiune Bacău sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Potrivit art. 93, alin. 3 C. pen, pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatului R*** G******* să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul primăriei din localitatea unde locuieşte, respectiv Primăria Comunei Balcani sau în cadrul D.G.A.S.P.C. Bacău, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă Conform art. 94, alin. 3 C. pen., Serviciul de Probaţiune Bacău va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute de art. 93, alin. 2, lit. b şi alin. 3 C. pen. Potrivit art. 404, alin. 2 C. proc. Pen. şi art. 91, alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatului R*** G******* asupra dispoziţiilor art. 96, alin. 1, 2 şi 4 C. pen., în sensul că: a) dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei; b) dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; c) dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, condiţii în care pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară. Conform art. 272 alin. 1 şi art. 274, alin. 1 C. proc. Pen. obligă pe inculpatul R*** G******* la plata sumei de 140 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei cu titlu de cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale şi 100 lei în cursul judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.05.2020.
Hotarare 303/2020 din 28.05.2020În temeiul art. 391 al. 1 Cod procedură penală stabileşte termen pentru pronunţare la data de 28 mai 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.05.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, în temeiul art. 64 alin. 5 din Decretul nr. 240/2020, fără efectuarea vreunui act de procedură.
Incheiere suspendare din 22.04.2020