C******** D* I***
Intimat ContestatorC********* E******
Intimat ContestatorC** M******** I** R* V*****
ApelantD*** D******
IntimatAdmite apelul. Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că: Compensează în parte datoria apelantei-pârâte către intimaţii-reclamanţi, în cuantum total de 10526,18 lei, cu creanţa solidară pe care aceasta o are faţă de aceiaşi intimaţi-reclamanţi, în cuantum de 9950 lei, până la concurenţa celei mai mici sume (9950 lei), urmând ca apelanta-pârâtă să plătească reclamantului Cumpănaşu Ilie doar diferenţa de 576,18 lei, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data de 03.04.2019 şi până la data restituirii efective. Menţine în rest sentinţa atacată. Obligă intimaţii, în solidar, la plata către apelantă a sumei de 175 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 iunie 2020. [A9]
Hotarare 321/2020 din 12.06.2020Amână pronunţarea la data de 12 iunie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.06.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă.
Amâna cauza la data de 08 mai 2020 având în vedere Hotărârea nr. 3/11.03.2020 a Colegiului de Conducere al Tribunalului Vâlcea, pentru adoptarea măsurilor în scopul prevenirii răspândirii infecţiei cu Coronavirus SARS-CoV-2.
Incheiere de sedinta din 13.03.2020Având în vedere cele stabilie prin Hotărârea nr. 2/21.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor de la Tribunalul Vâlcea prin care la art. 3 s-a decis reluarea formei de protest adoptată anterior începând cu data de 22.01.2020 şi până la retragerea sau respingerea propunerii legislative de abrogare a pensiilor de serviciu ale magistraţilor, ţinând cont şi că obiectul prezentei cauze nu se încadrează în categoria litigiilor menţionate la acel articol, dispune amânarea cauzei la data de 13.03.2020.
Incheiere de sedinta din 31.01.2020