Ş*** I*** G*******
ApelantŞ**** M****
ApelantŞ**** C******
ApelantŞ**** C*******
ApelantC***** E**** I****** (** a***** S***** D*****
IntimatAdmite apelul declarat de reclamanţii Ş*** I*** G******* şi succesorii reclamantului intiţial Şara Ovidiu Dan, respectiv Şara Ovidiu Ioan, Şara Maria, prin curator special Mircea Carmen Erica, şi Şara Simona Ana împotriva Sentinţei civile nr.671/2019 pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în dosar nr.5440/176/2012*, precum şi apelul declarat de pârâţii reclamanţi reconvenţionali Ş**** M****, Ş**** C****** şi Ş**** C******* împotriva aceleiaşi sentinţe. Schimbă sentinţa apelată, în sensul că: Admite în parte cererea de chemare in judecată formulată şi precizată de reclamanţii Ş*** I*** G*******, prin curator special Mircea Carmen Erica, şi Şara Simona Ana, în contradictoriu cu pârâţii Codruţ Elena Iuliana, Ş**** M****, Ş**** C****** şi Ş**** C******* şi Besoiu Cornelia, precum şi în parte cererea reconvenţională formulată de pârâţii reclamanţi reconvenţionali Ş**** M****, Ş**** C****** şi Ş**** C*******, şi, în consecinţă: Dispune sistarea stării de indiviziune cu privire la următoarele terenuri situate pe raza comunei Vinţu de Jos, proprietatea lui Ş*** I*** G*******, în cotă de 1 parte, Şara Ovidiu Dan, în cotă de 1 parte şi Siara Ion Iulian, în cotă de 1 parte, evaluate prin raportul de expertiză efectuat de expertul judiciar Perţa Floare la 20.631,64 euro, prin atribuirea lor în întregime reclamantului Ş*** I*** G*******: -Parcela cu nr. topo cad.929/81 în suprafaţă de 2100 mp, situată în punctul de hotar „Deasupra satului”, înscrisă în CF nr.12180 Vinţu de Jos sub nr. cad 12180, în valoare de 1470 euro. -Parcela cu nr.topo. cad.846/55 în suprafaţă de 5200 mp, situată în punctul de hotar „Lisca”, înscrisă în CF nr.14697 Vinţu de Jos sub nr. cad 14697, în valoare de 3631,60 euro. -Parcela cu nr. topo cad.628/39 în suprafaţă de 4426 mp, situată la punctul de hotar „Tabla lui Frida”, înscrisă în CF nr.7698 Vinţu de Jos sub nr. cad 7698, în valoare de 3098,2 euro. -Parcela cu nr. topo cad.846/9/1 în suprafaţă de 5300 mp, situată la punctul de hotar „Deasupra Nucilor”, înscrisă în CF nr.14631 Vinţu de Jos sub nr. cad 14631, în valoare de 3710 euro. -Parcela cu nr. topo cad.1002/79 în suprafaţă de 6400 mp, situată în punctul de hotar „Ţelini”, înscrisă în CF nr.13201 Vinţu de Jos sub nr. cad 13201, în valoare de 3136 euro. -Parcela cu nr. topo cad.478/5/1 în suprafaţă de 4600 mp, situată la punctul de hotar „Calea Mălaiului”, înscrisă în CF nr.13787 Vinţu de Jos sub nr. cad 13787, în valoare de 3220 euro. -Parcela cu nr. topo cad 509/2 în suprafaţă de 600 mp, situată la punctul de hotar „Glod”, înscrisă în CF nr.11464 Vinţu de Jos sub nr. cad 11464, în valoare de 294 euro. -Parcela cu nr.topo cad.501/4 în suprafaţă de 1800 mp, situată la punctul de hotar „Glod”, înscrisă în CF nr.12099 Vinţu de Jos sub nr. cad 12099, în valoare de 882 euro. -Parcela cu nr. topo 970/7 în suprafaţă de 600 mp, situată la punctul de hotar „Între Râuri”, înscrisă în CF nr.9979 Vinţu de Jos sub nr. cad 9979, în valoare de 420 euro. -Parcela cu nr. topo cad.620/60 în suprafaţă de 274 mp, situată în punctul de hotar „Tabla lui Frida”, înscrisă în CF nr.7871 Vinţu de Jos sub nr. cad 7871, în valoare de 30,77 euro. -Parcela cu nr. topo cad.836/62 în suprafaţă de 900 mp, situată în punctul de hotar la „La Lazăr”, înscrisă în CF nr.14558 Vinţu de Jos sub nr. cad 14558, în valoare de 101,07 euro. -Parcela de teren arabil cu nr.topo cad.316/20 în suprafaţă de 200 mp, înscrisă în CF nr.91828 Vinţu de Jos sub nr. cad 9182, în valoare de 638 euro. Obligă reclamantul Ş*** I*** G******* să plătească sultă în favoarea moştenitorilor lui Şara Ovidiu Dan în cuantum de 5157,91 euro, respectiv în favoarea moştenitorilor coproprietarului Şiara Ion Iulian, în cuantum de 10.315,82 euro, echivalent în lei la data plăţii, pentru egalizare. Constată că masa succesorală după defunctul Şara Gheorghe, decedat la data de 03.05.1977, cu ultimul domiciliu în ...se compune din imobilul situat în Vinţu de Jos, str. Nicolae Iorga, nr.71, jud. Alba, înscris în Cf nr.8564 Vinţu de Jos sub nr. cad.8564, constând în teren, în suprafaţă de 1822 mp şi construcţiile înscrise la A1.1şi A1.2, sub nr.cad 8564-C1 şi 8564-C2, în valoare de 44.901 euro. Constată că moştenitori acceptanţi ai defunctului Şara Gheorghe (înscris în CF Siara Gheorghe) sunt Şara Gheorghe (decedat în 14.08.2003) şi Şiara Ioan (decedat în 21.09.1986), în cotă de 1 parte din moştenire fiecare, în calitate de fii. Ia act de calitatea de moştenitori acceptanţi, în cotă de 1 parte fiecare după defunctul Şara Gheorghe, decedat la data de 14.08.2003 a reclamantului Ş*** I*** G******* şi reclamantului iniţial Şara Ovidiu Dan, conform certificatului de moştenitor nr.148/2003 eliberat de BEJ Carmen Gâlcă. Constată că masa succesorală după defunctul Siara Ioan, decedat la data de 21.09.1986, cu ultimul domiciliu în Vinţu de Jos, str. Sibişeni, nr.430, jud. Alba se compune din cota de 1 parte din imobilul situat în Vinţu de Jos, str. Nicolae Iorga, nr.71, jud. Alba, înscris în Cf nr.8564 Vinţu de Jos sub nr. cad.8564, constând în teren, în suprafaţă de 1822 mp şi construcţiile înscrise la A1.1şi A1.2, sub nr.cad 8564-C1 şi 8564-C2. Constată că după defunctul Şiara Ioan, decedat la data de 21.09.1986 au calitate de moştenitori acceptanţi pârâta intimată Codruţ Elena Iuliana şi Şiara Ion Iulian, în calitate de fii, în cotă de 1 parte fiecare. Constată că Şiara Ion Iulian (decedat la data de 31.12.1999) împreună cu soţia, reclamanta reconvenţională Ş**** M**** au efectuat investiţii la construcţiile înscrise în CF nr. Cf nr.8564 Vinţu de Jos sub nr. cad.8564 în valoare de 9569 euro. Dispune sistarea stării de indiviziune succesorală cu privire la imobilul situat în Vinţu de Jos, str. Nicolae Iorga, nr.71, jud. Alba, înscris în Cf nr.8564 Vinţu de Jos sub nr. cad.8564, constând în teren, în suprafaţă de 1822 mp şi construcţiile înscrise la A1.1şi A1.2, sub nr.cad 8564-C1 şi 8564-C2, în valoare de 44.901 euro, prin atribuirea acestuia în întregime lui Şiara Ion Iulian (decedat la data de 31.12.1999), iar pentru egalizarea loturilor, obligă moştenitorii acestuia, reclamanţii reconvenţionali Ş**** M****, Ş**** C****** şi Ş**** C******* să plătească sultă, echivalent în lei la data plăţii: 11225,5 euro, reclamantului Ş*** I*** G*******, 11225,5 euro moştenitorilor reclamantului iniţial Şara Ovidiu Dan şi 11225,5 euro pârâtei intimată Codruţ Elena Iuliana. Menţine dispoziţiile sentinţei apelate în privinţa pârâtei intimate Besoiu Cornelia, respectiv că este străină de moştenire după tatăl său, Şiara Ioan. Dispune înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară conform prezentei hotărâri. Înlătură orice dispoziţie contrară prezentei hotărâri, din sentinţa apelată. Dispune pe seama moştenirii lui Şiara Ion Iulian suportarea ajutorului public judiciar acordat prin Încheierea nr.15/CC/A/2018, în sensul că obligă reclamanţii reconvenţionali Ş**** M****, Ş**** C****** şi Ş**** C******* să plătească 3737,5 lei în favoarea statului, constând în ajutor public judiciar, sub forma scutirii de taxă judiciară de timbru. Compensează cheltuielile de judecată efectuate la fond, în apel şi în rejudecarea fondului şi obligă reclamanţii reconvenţionali Ş**** M****, Ş**** C****** şi Ş**** C******* să plătească împreună reclamantului Ş*** I*** G******* 392,8 lei, obligă pârâta Codruţ Elena Iuliana să plătească împreună reclamantului Ş*** I*** G******* 1841,575 lei şi obligă moştenitorii reclamantului decedat, Şara Ovidiu Dan să plătească reclamantului 2762,362 lei după compensare. Compensează cheltuielile de judecată suportate de părţi în prezentul apel, şi obligă intimata Codruţ Elena Iuliana să plătească apelanţilor Ş**** M****, Ş**** C****** şi Ş**** C******* 3129,49 lei cheltuieli de judecată precum şi intimaţii reclamanţi reconvenţionali să plătească împreună apelantului Ş*** I*** G******* 6037,1 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 2 octombrie 2019.
Hotarare 544/2019 din 02.10.2019Amână pronunţarea în cauză la 2.10.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.09.2019Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronuntarea în cauză la 25.09.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.09.2019Pentru depunerea de concluzii scrise, amână pronunţarea la 18.09.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.09.2019Amânat cauza la data de 11.09.2019 în vederea achitării taxei judiciare de timbru.
Incheiere de sedinta din 19.06.2019