L**** R*****
ReclamantI************ D* P****** J******* I***
PârâtAdmite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru sumele solicitate pentru perioada 17.03.2012 – 04.09.2016 şi, în consecinţă, constată prescris dreptul la acţiune în limitele indicate. Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta L**** R*****, contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi. Obligă pârâtul la salarizarea reclamantei prin includerea în salariul de bază/de funcţie a unei sume echivalente cu sporul de fidelitate corespunzător vechimii în muncă a acesteia începând cu data de 05.09.2016 şi pentru viitor, însă numai însă numai în condiţiile legii. Respinge pretenţiile reclamantei privind obligarea pârâtului la plata sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac recursul va fi depus la Tribunalul Iaşi. Pronunţată azi, 26.03.2020 în condiţiile art. 396 al.2 C.p.civ. prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 243/2020 din 26.03.2020Amână pronun?area pentru data de 26.03.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.03.2020Amână pronun?area pentru data de 19.03.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.03.2020Amână pronunţarea în cauză pentru data de 12.03.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.02.2020În vederea emiterii unei adrese către reclamant, amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 26.02.2020.
Incheiere de sedinta din 13.12.2019