G****** E***
InculpatCondamnă pe inculpatul G****** E*** la : - pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. şi ped. de art.335 alin.2 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. - pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului prev. şi ped. de art. 336 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. Constată că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente potrivit art. 38 alin. 2 C.pen. În baza art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. stabileşte pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care adaugă un spor obligatoriu de 2 luni închisoare ( cît reprezintă 1/3 din pedeapsa de 6 luni închisoare care nu se mai execută ) rezultând pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare. În baza art. 97 alin. 1 C.pen. dispune anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 3 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului prev. şi ped. de art. 336 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. prin sentinţa penală nr. 136/04.04.2019 pronunţată de Judecătoria Hunedoara în dosarul nr. 147/243/2019 rămasă definitivă prin neapelare la data de 23.04.2019 . Constată că infracţiunile deduse judecăţii în prezenta cauză sunt concurente cu infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului prev. şi ped. de art. 336 alin. 1 C.pen. pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 136/04.04.2019 pronunţată de Judecătoria Hunedoara în dosarul nr. 147/243/2019 rămasă definitivă prin neapelare la data de 23.04.2019 . Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an 2 luni închisoare aplicată prin prezenta sentinţă în pdepsele componente de 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. şi ped. de art.335 alin.2 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. şi de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului prev. şi ped. de art. 336 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. înlăturând sporul de 2 luni închisoare . În baza art. 97 alin. 1 C.pen. raportat la art. 40 alin. 1 şi la art. 39 alin. 1 lit. b) C.pen., contopeşte pedepsele de 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. şi ped. de art.335 alin.2 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. , de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului prev. şi ped. de art. 336 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. şi de 1 an şi 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 136/04.04.2019 pronunţată de Judecătoria Hunedoara în dosarul nr. 147/243/2019 definitivă prin neapelare la data de 23.04.2019 în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 3 luni închisoare la care adăugă un spor obligatoriu de 6 luni închisoare ( cât reprezintă 1/3 din totalul celorlalte pedepse care nu se mai execută ) rezultând în final pedeapsa de 1 (un) an şi 9 (nouă ) luni închisoare. În baza art. 97 alin. 2 C.pen. raportat la art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, conform disp. art. 92 C.pen. care se calculează de la data de 23.04.2019 când a rămas definitivă sentinţa penală nr. 136/04.04.2019 a Judecătoriei Hunedoara. În baza art. 93 alin. l C.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Hunedoara , la datele fixate de acesta b) - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa c) - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile d) - să comunice schimbarea locului de muncă e) - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă În baza art. 93 alin. 2 lit. b C.pen. impune inculpatului să execute obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Hunedoara sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei oraşului Călan sau în cadrul Primăriei Municipiului Hunedoara–Serviciul Public Municipal de Întreţinere şi Gospodărire Hunedoara pe o durată de 60 de zile lucrătoare. În temeiul art. 404 alin. 2 C.proc.pen. pune în vedere inculpatului consecinţa nerespectării cu rea- credinţă a măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni , respectiv revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei închisorii potrivit art. 96 alin. 1 şi 4 C.pen. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 450 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21.01.2020.
Hotarare 32/2020 din 21.01.2020