Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Judecătoria Mangalia Dosar civil nr. 5464/254/2019 Hot. 16.12.2021 Admite acţiunea civilă formulată de reclamantul Oancea Marin în contradictoriu cu pârâta Dumitru Marinela – Daniela. Admite cererea reconvenţională formulată de pârâtă. Dispune ieşirea din indiviziune a părţilor cu privire la terenul în suprafaţă de 999 mp situat în comuna Limanu, sat 2 Mai, parcela A 463/31a, judeţul Constanţa şi la imobilul situat în comuna Limanu, sat 2 Mai, str. Alexandru Ioan Cuza, nr. 382, judeţul Constanţa, alcătuit din teren în suprafaţă de 770 mp, construcţie cu destinaţia de locuinţă C1 în suprafaţă construită de 92 mp, anexă C2 în suprafaţă construită de 16 mp şi anexă C3 în suprafaţă construită de 10 mp, a căror valoare de circulaţie totală este de 69.385 euro, prin formarea a două loturi după cum urmează: – lotul nr. 1 în valoare de 36.692,5 euro, pe care îl atribuie pârâtei Dumitru Marinela – Daniela, care cuprinde dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 499,5 mp situat în com. Limanu, sat 2 Mai, parcela A 463/31a, jud. Constanţa, identificat prin coordonatele 1, A, B, 4, 1 în planul de situaţie anexa nr. 2 la raportul de expertiză topografică întocmit de expert Grădinaru Aliona, şi dreptul de proprietate asupra imobilului situat în com. Limanu, sat 2 Mai, str. Alexandru Ioan Cuza, nr. 382, jud. Constanţa, alcătuit din teren în suprafaţă de 386 mp identificat prin coordonatele 1, 2, A, B, C, D, 12, 1 în planul de situaţie anexa nr. 3 la raportul de expertiză topografică întocmit de expert Grădinaru Aliona, şi construcţie cu destinaţia de locuinţă C1 în suprafaţă construită de 92 mp, anexă C2 în suprafaţă construită de 16 mp şi anexă C3 în suprafaţă construită de 10 mp edificate pe acest teren. – lotul nr. 2 în valoare de 32.692,5 euro, pe care îl atribuie reclamantului Oancea Marin, care cuprinde dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 499,5 mp situat în com. Limanu, sat 2 Mai, parcela A 463/31a, jud. Constanţa, identificat prin coordonatele A, 2, 3, B, A în planul de situaţie anexa nr. 2 la raportul de expertiză topografică întocmit de expert Grădinaru Aliona şi dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 384 situat în comuna Limanu, sat 2 Mai, str. Alexandru Ioan Cuza, nr. 382, jud. Constanţa, identificat prin coordonatele 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, D, C, B, A, 2 în planul de situaţie anexa nr. 3 la raportul de expertiză topografică întocmit de expert Grădinaru Aliona. Obligă pârâta să achite reclamantului suma 2.000 euro cu titlu de sultă, fie în moneda de referinţă fie în echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii. Compensează cheltuielile de judecată efectuate de părţi. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Mangalia. Pronunţată astăzi, 16.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Preşedinte
Hotarare 2035/2021 din 16.12.2021Amână pronun?area la data de 16.12.2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 02.12.2021, prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.12.2021Amână pronun?area la data de 02.12.2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 18.11.2021, prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.11.2021Amână pronun?area la data de 18.11.2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.11.2021Pentru a se asigura continuitatea completului de judecată, amână cauza şi acordă termen la data de 04.11.2021, ora 10:00.
Incheiere de sedinta din 07.10.2021Amână cauza şi acordă termen la data de 07.10.2021, ora 10:00.
Incheiere de sedinta din 09.09.2021Amână cauza şi acordă termen la data de 09.09.2021 ora 10:00.
Incheiere de sedinta din 06.05.2021Faţă de lipsa raportului de expertiză, amână cauza şi acordă termen la data de 06.05.2021 ora 09:00.
Incheiere de sedinta din 04.03.2021Amână cauza şi acordă termen la data de 04.03.2021 ora 09:00.
Incheiere de sedinta din 07.01.2021Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei. Se va reveni cu adresă către doamna expert Grădinaru Aliona pentru a întocmi raportul de expertiză topografică propusă de reclamant având ca obiective (1) identificarea fiecăruia dintre cele două imobile care fac obiectul cauzei, respectiv terenul în suprafaţă de 1.000 mp liber de construcţii situat în com. Limanu, sat 2 Mai, parcela A463/31a, jud. Constanţa şi imobilul alcătuit din teren şi construcţii edificate pe acesta situat în com. Limanu, sat 2 Mai, str. Alexandru Ioan Cuza, nr. 382, jud Constanţa, (2) stabilirea vecinătăţilor acestora precum şi (3) identificarea unor posibilităţi de partajare în natură, în două loturi egale, atât a terenului liber de construcţii situat în comuna Limanu, sat 2 Mai, parcela A463/31a, jud. Constanţa cât şi a imobilului alcătuit din teren şi construcţii edificate pe acesta situat în com. Limanu, sat 2 Mai, str. Alexandru Ioan Cuza, nr. 382, jud. Constanţa, urmând ca expertul să procedeze şi la avizarea raportului de expertiză de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa. Prorogă în continuare discutarea celorlalte aspecte legate de efectuarea expertizei tehnice imobiliare propuse de pârâtă până la următorul termen de judecată, după depunerea raportului de expertiză topografică.
Incheiere de sedinta din 08.10.2020Încuviinţează proba cu expertiza topografică propusă de reclamant având ca obiective (1) identificarea fiecăruia dintre cele două imobile care fac obiectul cauzei, respectiv terenul în suprafaţă de 1.000 mp liber de construcţii situat în com. Limanu, sat 2 Mai, parcela A463/31a, jud. Constanţa şi imobilul alcătuit din teren şi construcţii edificate pe acesta situat în com. Limanu, sat 2 Mai, str. Alexandru Ioan Cuza, nr. 382, jud Constanţa, (2) stabilirea vecinătăţilor acestora precum şi (3) identificarea unor posibilităţi de partajare în natură, în două loturi egale, atât a terenului liber de construcţii situat în comuna Limanu, sat 2 Mai, parcela A463/31a, jud. Constanţa cât şi a imobilului alcătuit din teren şi construcţii edificate pe acesta situat în com. Limanu, sat 2 Mai, str. Alexandru Ioan Cuza, nr. 382, jud. Constanţa, urmând ca expertul să procedeze şi la avizarea raportului de expertiză de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa. Stabileşte onorariul provizoriu pentru efectuarea expertizei topografice în sumă de 1.500 lei şi, separat, cheltuieli de deplasare cuvenite expertului în sumă de 200 de lei. Desemnează, prin tragere la sorţi, pentru efectuarea expertizei topografice, pe doamna expert Grădinaru Aliona. Pune în vedere reclamantului să achite aceste sume, în termen de 10 zile de la pronunţarea prezentei încheieri. Se va emite adresă către expertul desemnat în cauză, după achitarea onorariului provizoriu, pentru a întocmi raportul de expertiză topografică şi a-l depune la dosar, cu cel puţin 10 zile înaintea următorului termen de judecată, cu menţiunea de a proceda la avizarea raportului de către OCPI. Se va emite adresă către Biroul Local de experţi Constanţa pentru a aduce la cunoştinţă acestuia despre numirea doamnei expert Grădinaru Aliona. Încuviinţează proba cu expertiza tehnică imobiliară propusă de pârâtă având ca obiective stabilirea valorii de circulaţie a fiecăruia dintre cele două imobile care fac obiectul cauzei, respectiv terenul în suprafaţă de 1.000 mp liber de construcţii situat în com. Limanu, sat 2 Mai, parcela A463/31a, jud. Constanţa şi imobilul alcătuit din teren şi construcţii edificate pe acesta situat în com. Limanu, sat 2 Mai, str. Alexandru Ioan Cuza, nr. 382, jud Constanţa, precum şi, în privin?a imobilului alcătuit din teren şi construcţii, a fiecăruia dintre cele două loturi care vor fi propuse de expertul topograf. Prorogă discutarea celorlalte aspecte legate de efectuarea expertizei tehnice imobiliare propuse de pârâtă până la următorul termen de judecată, după depunerea raportului de expertiză topografică.
Incheiere de sedinta din 11.06.2020Încuviinţează proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul pârâtei propuse de reclamant. Se va cita pârâta cu menţiunea personal la interogatoriu. Pune în vedere apărătorului reclamantului să prezinte la următorul termen interogatoriul pentru pârâtă, sub sancţiunea decăderii din probă. Încuviinţează proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul reclamantului, propuse de pârâtă. Se va cita reclamantul cu menţiunea personal la interogatoriu. Pune în vedere apărătorului pârâtei să prezinte la următorul termen interogatoriul pentru reclamant, sub sancţiunea decăderii din probă. Prorogă pronun?area asupra probei cu expertiza tehnică imobiliară propusă de părţi până la următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 21.05.2020Preschimbă termenul de judecată de la data de 19.03.2020 la data de 21.05.2020. Se citează părţile şi, dacă este cazul, martorii încuviinţaţi. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.03.2020.
Incheiere de sedinta din 13.03.2020Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei. Pune în vedere apărătorului pârâtei să depună la dosar copia titlului de proprietate nr. 28969/1421/2001. Pune în vedere părţilor să depună la dosarul cauzei tranzacţia în măsura în care este posibilă încheierea acesteia. Prorogă discutarea competenţei de soluţionare a cauzei şi a probelor până la următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 30.01.2020