S*** D & D G**** S*****
DebitorD******* F******* A M*********** T********
CreditorU**** D**** I****
CreditorA******* T****
CreditorPentru continuarea procedurii şi efectuarea demersurilor care se impun. Dispune amendarea practicianului în insolvenţă AD PRO MANANGEMENT S.P.R.L. cu dare în debit.
Rezolutie din 10.11.2022În temeiul disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, Acordă termen administrativ de control, pentru când administratorul / lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu cel puţin 7 zile înainte de termenul acordat, la care va ataşa toate publicaţiile şi înscrisurile emise. Totodată, pune în vedere administratorului / lichidatorului judiciar să se prezinte (sau să delege un reprezentant care să se prezinte) periodic la Serviciul Arhivă, să verifice şi să ridice de la dosar duplicatele cererilor, dacă acestea există în duplicat, dacă nu să solicite copii de pe acestea la Serviciul Arhivă, să le analizeze şi să ia măsurile ce se impun, măsurile luate să le insereze într-un raport pe care să-l depună la dosar şi să-l publice în B.I.P., dovezile de publicare în B.P.I. urmând a le depune la dosar.
Rezolutie din 30.06.2022Pentru continuarea procedurii şi efectuarea demersurilor care se impun. În temeiul disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, Acordă termen administrativ de control, pentru când administratorul / lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu cel puţin 7 zile înainte de termenul acordat, la care va ataşa toate publica?iile, inclusiv dovada publicării în B.P.I. a raportului de activitate întocmit, precum şi înscrisurile emise. Totodată, pune în vedere administratorului / lichidatorului judiciar să se prezinte (sau să delege un reprezentant care să se prezinte) periodic la Serviciul Arhivă, să verifice şi să ridice de la dosar duplicatele cererilor, dacă acestea există în duplicat, dacă nu să solicite Serviciul Arhivă copii de pe acestea, să le analizeze şi să ia măsurile ce se impun, măsurile luate să le insereze într-un raport pe care să-l depună la dosar şi să îl publice în B.P.I., dovezile de publicare urmând a le depune la dosar.
Rezolutie din 17.03.2022În temeiul disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, Acordă termen administrativ de control, pentru când administratorul / lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu cel puţin 7 zile înainte de termenul acordat, la care va ataşa toate publicaţiile şi înscrisurile emise. Totodată, pune în vedere administratorului / lichidatorului judiciar să se prezinte (sau să delege un reprezentant care să se prezinte) periodic la Serviciul Arhivă, să verifice şi să ridice de la dosar duplicatele cererilor, dacă acestea există în duplicat, dacă nu să solicite copii de pe acestea la Serviciul Arhivă, să le analizeze şi să ia măsurile ce se impun, măsurile luate să le insereze într-un raport pe care să-l depună la dosar ?i să-l publice în B.I.P., dovezile de publicare în B.P.I. urmând a le depune la dosar. Totodată, dispune amendarea practicianului în insolven?ă cu suma de 1.000 lei, cu dare în debit, pentru nedepunerea raportului de activitate cu cel pu?in 7 zile înainte de termenul de judecată - cu men?iunea că dacă pentru termenele viitoare nu se va conforma dispozi?iilor instan?ei în sensul de a depune raportul de activitate cu cel pu?in 7 zile înainte de termenul de judecată, se va dispune o nouă amendare a acestuia.
Rezolutie din 21.10.2021În temeiul disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, Acordă termen administrativ de control, pentru când administratorul / lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu cel puţin 7 zile înainte de termenul acordat, la care va ataşa toate publicaţiile şi înscrisurile emise. Totodată, pune în vedere administratorului / lichidatorului judiciar să se prezinte (sau să delege un reprezentant care să se prezinte) periodic la Serviciul Arhivă, să verifice şi să ridice de la dosar duplicatele cererilor, dacă acestea există în duplicat, dacă nu să solicite Serviciului Arhivă copii de pe acestea, să le analizeze şi să ia măsurile ce se impun, măsurile luate să le insereze într-un raport pe care să-l depună la dosar, să-l comunice cu petenţii şi să îl publice în B.P.I., dovezile de comunicare, respectiv de publicare în B.P.I. urmând a le depune la dosar.
Rezolutie din 20.05.2021În temeiul disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, Acordă termen administrativ de control, pentru când administratorul / lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu cel puţin 7 zile înainte de termenul acordat, la care va ataşa toate publicaţiile şi înscrisurile emise. Totodată, pune în vedere administratorului / lichidatorului judiciar să se prezinte (sau să delege un reprezentant care să se prezinte) periodic la Serviciul Arhivă, să verifice şi să ridice de la dosar duplicatele cererilor, dacă acestea există în duplicat, dacă nu să solicite Serviciului Arhivă copii de pe acestea, să le analizeze şi să ia măsurile ce se impun, măsurile luate să le insereze într-un raport pe care să-l depună la dosar, să-l comunice cu petenţii şi să îl publice în B.I.P., dovezile de comunicare, respectiv de publicare în B.P.I. urmând a le depune la dosar.
Rezolutie din 04.02.2021Se va cita lichidatorul judiciar cu menţiunea să-şi îndeplinească atribuţiile prevăzute de lege, în sensul de a întocmi şi a depune la dosar raport de activitate, sub sancţiunea înlocuirii. În temeiul disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, acordă termen administrativ de control, pentru când administratorul / lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu cel puţin 7 zile înainte de termenul acordat, la care va ataşa toate publicaţiile şi înscrisurile emise. Totodată, pune în vedere administratorului / lichidatorului judiciar să se prezinte (sau să delege un reprezentant care să se prezinte) periodic la Serviciul Arhivă, să verifice şi să ridice de la dosar duplicatele cererilor, dacă acestea există în duplicat, dacă nu să solicite copii de pe acestea, să le analizeze şi să ia măsurile ce se impun, măsurile luate să le însereze într-un raport pe care să-l comunice cu petenţii şi să îl publice în B.I.P., dovezile de comunicare, respectiv de publicare în B.P.I. urmând a le depune la dosar.
Rezolutie din 15.10.2020Suspendat în baza Decretului nr. 195/2020 şi Decretului nr. 240/2020.
Deschide procedura simplificată. Desemnează lichidator judiciar provizoriu practicianul în insolvenţă S.C.P. AD PRO MANAGEMENT S.P.R.L.
Hotarare intermediara 35/2020 din 21.01.2020