Dosar 5490/109/2019 din 04.10.2019

omorul (art.188 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5490/109/2019
Data dosar:
04.10.2019
Instanta:
Tribunalul Argeș
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
omorul (art.188 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.06.2020 la ora 09:00

    Complet: C2-FOND
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    În temeiul art. 32 C.pen. rap. la art. 188 C.pen., condamnă pe inculpatul T***** M****, domiciliat în comuna Albeştii de Muscel, sat Albeşti, nr. 247, judeţul Argeş, fără antecedente penale, la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie în condiţiile art. 60 Cpenal, pentru săvârşirea infrac?iunii de tentativă la infractiunea de omor. În temeiul art. 67 alin. 2 C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 literele a), b) ?i h) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, ce se va executa în condi?iile art. 68 alin. 1 lit. c) C.pen. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 a), b) ?i h) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 399 alin.1 C.proc.pen., menţine măsura preventivă a controlului judiciar sub care se află plasat inculpatul. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a) C.proc.pen. rap. la art. 72 alin.1 C.pen., deduce din pedeapsa principală, durata reţinerii inculpatului, din data de 11.08.2019, orele 05:00, până la data de 12.08.2019, orele 05:00. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. f) C.proc.pen. rap. la art. 255 C.p.p., restituie inculpatului cu?itul tip briceag, cu o lungime de 25 de cm, lama de 11,5 cm ?i mâner de 13,5 cm, având plăsele din lemn de culoare ro?ie, aflat în plicul nr. 5 ?i depus la camera de corpuri delicte a Tribunalului Argeş, conform Borderoului din data de 04.10.2019. În temeiul art. 397 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art.25 alin. 1 C.proc.pen., ?i la art. 320 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, coroborat cu art. 1357 şi urm. C.civ., respinge, ca neîntemeiată, acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Municipal Câmpulung. Constată că s-a achitat de către partea civilă Radu George – Sorin, contravaloarea cheltuielilor de spitalizare aferente foii de observa?ie nr. 7933/10.08.2019 – 13.08.2019 în cuantum de 1134 lei, conform chitan?ei nr. 201903754/20.08.2019 emisă de partea civilă Spitalul Municipal Câmpulung. În temeiul art. 397 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art.25 alin. 1 C.proc.pen., coroborat cu art. 1357 şi urm. C.civ., admite, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă Radu George – Sorin şi obligă inculpatul să plătească părţii civile, cu titlu de despăgubiri civile, suma totală de 51.334 lei, din care suma de 50.000 lei reprezentând daune morale, ?i suma de 1334 lei, reprezentând daune materiale. Respinge, în rest, pretenţiile civile formulate de partea civilă Radu George – Sorin. În temeiul art.7 din Legea nr.76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat şi introducerea lor în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În temeiul art. 274 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1214,2 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care 1014,2 lei, aferente fazei de urmărire penală. În baza art. 272 alin. 1 C.p.p. rap. la art. 276 alin. 1 Cod pr. pen., obligă inculpatul la plata către partea civilă Radu George – Sorin a sumei de 3000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare (onorariu avocaţial). Cu dreptul de a formula apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.06.2020, la Tribunalul Argeş - Secţia penală.

    Hotarare 65/2020 din 02.06.2020
  • Sedinta din data de 26.05.2020 la ora 09:00

    Complet: C2-FOND
  • Amână cauza

    În temeiul disp. art. 391 al. 1 C.p.p., stabile?te deliberarea ?i pronunţarea hotărârii la data de 02.06.2020. Pronunţată în ?edin?ă publică, azi, 26.05.2020, la Tribunalul Argeş - Secţia Penală.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.05.2020
  • Sedinta din data de 07.04.2020 la ora 09:30

    Complet: C2-FOND
  • Amână cauza

    Având în vedere stare de urgenţă declarată de preşedintele României prin decretul nr. 195/16.03.2020, încuviinţează cererea de amânare pentru imposibilitate de prezentare, datorată stării de urgenţă, formulată de avocat Frigură Anda, apărătorul ales al părţii civile R*** G***** S****, a amâna cauza şi a acorda un nou termen de judecată. Se reia procedura de citare cu inculpatul T***** M****, aflat în măsura preventivă a controlului judiciar, prin Serviciul Supravegheri Judiciare din cadrul IPJ Argeş. Se reia citarea martorului Motrun Ionel Aurel cu mandat de aducere. Amână judecarea cauzei la data de 26.05.2020 Părţile civile au termen în cunoştinţă, conf. art. 353 alin. 1 C.p.p. Pronunţată în şedinţa publică, azi 07 Aprilie 2020, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.

    Incheiere de sedinta din 07.04.2020
  • Sedinta din data de 10.03.2020 la ora 09:00

    Complet: C2-FOND
  • Amână cauza

    Având în vedere lipsa martorului din acte Motrun Ionel Aurel, legal citat la acest termen de judecată, amână judecarea cauzei pentru a se relua procedura de citare cu acesta, inclusiv cu mandat de aducere. Se reia procedura de citare cu inculpatul T***** M**** aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar prin IPJ Argeş –Serviciul Supravegheri Judiciare. Amână judecarea cauzei la data de 07.04.2020, ora 9,00. Părţile civile au termen în cunoştinţă potrivit disp. art. 353 C.p.p. Pronunţată în şedinţa publică, azi 10 Martie 2020, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.

    Incheiere de sedinta din 10.03.2020
  • Sedinta din data de 11.02.2020 la ora 09:00

    Complet: C2-FOND
  • Amână cauza

    În raport de disp. art. 374 alin. 7 C.p.p., încuviinţează cererea formulată de inculpat prin apărător şi dispune readministrarea probatoriului administrat în faza de urmărire penală, respectiv readministrarea probei testimoniale cu martorii indicaţi în rechizitoriu, cu respectarea ordinii cercetării judecătoreşti, conf. disp. art. 376 alin.3 C.p.p. În baza disp. art. 100 C.p.p., încuviinţează inculpatului proba cu înscrisuri în circumstanţiere solicitată, apreciind-o admisibilă potrivit legii, pertinentă concludentă şi utilă soluţionării cauzei. În baza disp. art. 100 C.p.p., încuviinţează părţii civile proba cu înscrisuri şi proba cu un singur martor, respectiv Ştefănescu Niculae, având în vedere că teza probatorie invocată cu privire la audierea ambilor martori este aceeaşi, apreciindu-le admisibile potrivit legii, pertinente concludente şi utile soluţionării cauzei. Ia act că partea civilă se obligă să aducă martorul încuviinţat de către instanţă, necitat, în vedere audierii. În vederea readministrării probatoriului contestat, amână cauza şi procedează la citarea, în vederea reaudierii, a celor doi martori din rechizitoriu, respectiv Motrun Ionel Aurel şi Marin Ionuţ Mihai. Se citează inculpatul T***** M****, aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar. Amână judecarea cauzei la data de 10.03.2020. Pronunţată în şedinţa publică, azi 11 Februarie 2020, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.

    Incheiere de sedinta din 11.02.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD