P******* D******** P*** P***** H****** L****
PetentB******* A********
IntimatAdmite cererea privind înlocuire amendă formulată de petenta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ DARABANI, prin Primar, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect înlocuirea sancţiunii amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii. Înlocuieşte sancţiunea amenzii în cuantum neachitat de 1000 de lei stabilită în sarcina intimatului prin procesul-verbal de contravenţie serie PA şi număr 2634276 din data de 10.06.2017, încheiat de Poliţia oraşului Darabani prin reprezentant legal, cu sancţiunea prestării a 80 de ore de activitate în folosul comunităţii, la Primăria oraşului Darabani. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel putând fi depusă la Judecătoria Darabani. Pronunţată în şedinţă publică din 08 august 2019.
Hotarare 569/2019 din 08.08.2019