B**** A*****
InculpatP******* C****** T*****
Parte civilăÎn baza art. 279 C.proc.pen, dispune înlăturarea omisiunii vădite din minuta, considerentele şi dispozitivul sentin?ei penale nr. 245/PI/02.07.2020 a Tribunalului Timi?, pronunţată în dosarul nr. 553/30/2019 în sensul inserării a unui nou aliniat care va avea următorul cuprins: „În baza art. 272 alin.(1) C.proc.pen., dispune plata sumei de 868 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu (delegaţie nr. 274/2020-av. of. Mateiaşevici-Hânda Alina-Ecaterina), din fondurile Ministerului de Justiţie, către Baroul Timi?.” Menţine în rest neschimbate dispoziţiile sentin?ei penale nr. 245/PI/02.07.2020 a Tribunalului Timi?, pronunţată în dosarul nr. 553/30/2019. În temeiul art. 278 alin. 3 C. pr. pen. se va face menţiune despre îndreptarea efectuată pe toate actele corectate. În temeiul art. 275 alin. 3 C. pr. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat urmează să rămână în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 14.09.2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 14.09.2020Constată că legea penală mai favorabilă, în ansamblul ei, este vechiul cod penal, respectiv C. pen. de la 1969 ?i Legea nr. 78/ 2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, forma în vigoare în prezent. Condamnă inculpatul B. A., la: - 3 (trei) ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de abuz în serviciu, ca infrac?iune asimilată infrac?iunilor de corup?ie în formă continuată (58 de acte materiale) prev. de art. 248 alin. 1 C. pen. de la 1969 (corespondentul art. 297 alin. 1 C. pen.) cu aplic. art. 132 din Legea 78/2000, art. 41 alin. 1 C. pen.de la 1969 ((corespondentul art. 35 alin. 1 C. pen.) ?i art. 5 C. pen. Constată că infracţiunea pentru care inculpatul B. A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare prin prezenta hotărâre este concurentă cu infracţiunile pentru care a fost condamnat prin sentin?a penală nr. 321/PI/28.10.2015 a Tribunalului Timi?, definitivă prin decizia penală nr. 165/A/04.02.2016 a Cur?ii de Apel Timi?oara la pedeapsa rezultantă de 7 ani ?i 6 luni închisoare, toate aceste infrac?iuni fiind săvâr?ite în cursul termenului de încercare de 4 ani ?i 3 luni dispus prin sentin?a penală nr. 1960/ 06.12.2010 a Judecătoriei Gherla definitivă prin decizia penală nr. 121/ 01.02.2011 a Cur?ii de Apel Cluj prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani ?i 3 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin 1 ?i 2 C. pen. de la 1969. Înlătură, provizoriu, sporul de 3 ani ?i 6 luni închisoare şi descontopeşte pedepsele rezultante de 4 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. 1 lit. a ?i b C. pen. din 1969 dispuse de Tribunalul Timi? prin sentin?a penală nr. 321/PI/28.10.2015 şi repune în individualitatea lor pedepsele componente după cum urmează: - 4 (patru) ani închisoare şi pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. 1 lit. a ?i b C.pen. pe o durată de 3(trei) ani aplicate pentru săvâr?irea infrac?iunii prev. de art. 181 alin.1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin.1 C.pen., cu aplic. art. 5 C.pen.; - 1 (un) ani şi 6(şase) luni închisoare aplicată pentru săvâr?irea infrac?iunii prev. de art. 244 alin.1 şi 2 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin.1 C.pen., cu aplic. art. 5 C.pen.; - 1 (un) an închisoare aplicată pentru săvâr?irea infrac?iunii prev. de art. 32 alin.1 C.pen., rap. la art. 244 alin.2 C.pen., cu aplic. art. 5 C.pen.; - 1 (un) an închisoare aplicată pentru săvâr?irea infrac?iunii prev. de art. 321 alin.1 C.pen., cu aplic. art. 5 C.pen., - 1 (un) an închisoare aplicată pentru săvâr?irea infrac?iunii prev. de art. 47 C. pen. cu aplic. art. 321 alin.1 C.pen., cu aplic. art. 5 C.pen.; - 1 (un) an închisoare aplicată pentru săvâr?irea infrac?iunii prev. de art. 47 C. pen. cu aplic. art. 321 alin.1 C.pen., cu aplic. art. 5 C.pen.; - 1 (un) an închisoare aplicată pentru săvâr?irea infrac?iunii prev. de art. 47 C. pen. cu aplic. art. 321 alin.1 C.pen., cu aplic. art. 5 C.pen.; - 1 (un) an închisoare aplicată pentru săvâr?irea infrac?iunii prev. de art. 47 C. pen. cu aplic. art. 321 alin.1 C.pen., cu aplic. art. 5 C.pen.; - 6 (şase) luni închisoare aplicată pentru săvâr?irea infrac?iunii prev. de art. 322 alin.1 C.pen., cu aplic. art.5 C.pen.; - 6 (şase) luni închisoare aplicată pentru săvâr?irea infrac?iunii prev. de art. 322 alin.1 C.pen., cu aplic. art.5 C.pen.; - 6 (şase) luni închisoare aplicată pentru săvâr?irea infrac?iunii prev. de art. 322 alin.1 C.pen., cu aplic. art.5 C.pen.; - 6 (şase) luni închisoare aplicată pentru săvâr?irea infrac?iunii prev. de art. 320 alin.1 C.pen., cu aplic. art.5 C.pen.; - 6 (şase) luni închisoare aplicată pentru săvâr?irea infrac?iunii prev. de art. 320 alin.1 C.pen., cu aplic. art.5 C.pen.; - 6 (şase) luni închisoare aplicată pentru săvâr?irea infrac?iunii prev. de art. 320 alin.1 C.pen., cu aplic. art.5 C.pen. În temeiul art. 36 alin. 2, art. 33 lit. a şi art. 34 alin. 1 lit. b C. pen. din 1969 contopeşte aceste pedepse cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare pe care o spore?te cu 3 ani şi 6 luni, în final condamnatul urmând să execute 7 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012 rap. la art. 35 alin. 3 C.pen. din 1969, aplică petentului- condamnat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a ?i b C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012 rap. la art. 71 C.pen. din 1969, aplică petentului- condamnat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen.din 1969. În baza art. 15 alin. 2 din Legea 187/ 2012, art. 83 C. pen., revocă suspendarea condi?ionată a executării pedepsei de 2 ani ?i 3 luni închisoare aplicată de Judecătoria Gherla prin sentin?a penală nr. 1960/ 06.12.2010 ?i dispune executarea acesteia alături de pedeapsă rezultantă de 7 ani ?i 6 luni închisoare stabilită prin prezenta, în final inculpatul urmând să execute 9 ani ?i 9 luni închisoare. În baza art. 404 alin. 4 lit. a C. pr. pen., art. 72 alin. 1 C. pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B. A. perioada executată de la data de 04.02.2016 până la data de 26.03.2020. Anulează MEPÎ nr. 461/ 2015 din 04.02.2016 emis de Tribunalul Timi? ?i dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei aplicată prin prezenta hotărâre. În temeiul art. 397 alin. 1, art. 19 alin. 1, 2 şi 5 C. pr. pen. raportat la art. 1357 C. civ. admite în parte acţiunea civilă exercitată de Primăria Comunei Tormac şi, pe cale de consecinţă, obligă inculpatul la plata sumei de 1.339.132,39 lei la care se vor adăuga dobânzi şi penalităţi până la data achitării integrale a debitului, cu titlu de daune materiale către partea civilă. În baza art. 398 C. pr. pen., art. 274 alin. 1 C. pr. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 8.000,00 lei- cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 02.07.2020.
Hotarare 245/2020 din 02.07.2020Amana pronuntarea pentru data de 02.07.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.06.2020amână pronun?area pentru data de 17.06.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.06.2020Suspendă de drept judecarea cauzei în temeiul Decretului nr. 195/16.03.2020.
Incheiere suspendare din 25.03.2020pentru a se pune în discuţie chestiunile invocate de inculpat în concluziile scrise
Incheiere de sedinta din 13.03.2020Amână pronun?area pentru data de 13.03.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.02.2020Amână pronuntarea pentru data de 28.02.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.02.2020Amână cauza la data de 14.02.2020, ora 14.00 sala 168 pentru când se va cita inculpatul la locul de detenţie cu un exemplar din procesul verbal de îndreptare eroare materială depus de DNA-Serviciul teritorial Timişoara.
Incheiere de sedinta din 04.02.2020Amână cauza la data de 04.02.2020, sala 168, ora 11.00 pentru când se va cita inculpatul la locul de detenţie Se vor emite adresă către Judecătoria Gherla-Biroul executări penale; către Tribunalul Timiş-Biroul executări penale; către Penitenciarul Timişoara şi către I.P.J. Mehedinţi pentru comunicarea cazierului judiciar al inculpatului.
Incheiere de sedinta din 13.01.2020pentru lipsă de apărare şi pentru administrarea în continuare a probatoriului
Incheiere de sedinta din 18.12.2019Amână cauza la data de 18.12.2019, sala 157, ora 10.00 în vederea administrării probatoriului propus de inculpat.
Incheiere de sedinta din 05.11.2019Amână cauza la data de 05.11.2019, sala 157, ora 10.00 pentru garantarea dreptului la apărare a inculpatului.
Incheiere de sedinta din 30.10.2019În vederea angajării de către inculpat a unui apărător ales.
Incheiere de sedinta din 18.09.2019Amână cauza la data de 18.09.2019, sala 168, ora aproximativă 11.00 pentru câns se va cita inculpatul la locul de detenţie, se va cita martorul lipsă I.G. cu mandat de aducere prin Jandarmerie Se vor recita martorii C.M. şi D.N.
Incheiere de sedinta din 04.09.2019Amână cauza la data de 04.09.2019, sala 168, ora 10.00 pentru când se va recita martorul lipsă I.G., precum şi pentru citarea următorului martor încuviinţat K.F.A.
Incheiere de sedinta din 25.06.2019Amână cauza la data de 25.06.2019, sala 168, ora 09.30 pentru când se vor cita martorii din rechizitoriu, C.M., D.N., I.G. şi C.G.
Incheiere de sedinta din 05.06.2019Amână cauza la data de 05.06.2019, sala 168, ora 10.30 pentru când se va cita inculpatul la locul de detenţie, se va cita partea civilă şi, de asemenea se va emite adresă către Baroul Timiş pentru desemnarea unui apărător din oficiu pe numele inculpatului.
Incheiere de sedinta din 08.05.2019