I***** G***** p*** m******* a***** L***** A******* M*****
Intimat PârâtI************ D* S*** Î* C*********** I*****
Apelant ReclamantI***** G*****
Intimat PârâtAdmite apelul formulat de reclamantul INSPECTORATUL DE STAT ÎN CONSTRUCŢII (I.S.C.) împotriva sentinţei civile nr. 500/26.03.2019 pronunţată de Judecătoria Mediaş pe care o schimbă în tot şi, în consecinţă: Admite acţiunea civilă formulată de I.S.C. în contradictoriu cu pârâtul I***** G*****. Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei totale de 7059,02 lei, reprezentând cote şi penalităţi de întârziere aferente cotelor legale de 0,1%, respectiv 0,7% din valoarea finală. Respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Sibiu. Pronunţată la data de 4.12.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1068/2019 din 04.12.2019Amână pronunţarea hotărârii la data de 4.12.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art. 396 alin. 2 C.proc.civ.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.11.2019Având în vedere lipsa de procedură cu intimatul-pârât I***** G*****, amână judecarea cauzei la 20.11.2019.
Incheiere de sedinta din 09.10.2019