F**** B*** S* (***** P****** B*** R****** S**
Recurent ReclamantP****** B*** R****** S* P*** S** S****** &*************
Apelant ReclamantP***** D***** F******
Intimat PârâtCONSTATĂ nul recursul declarat de recurenta FIRST BANK SA (fostă PIRAEUS BANK ROMANIA SA), în contradictoriu cu intimata - pârâtă P***** D***** F******, împotriva Deciziei nr.225/A/lp din 24 septembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Satu Mare pe care o menţine în totul. Obligă partea recurentă să plătească părţii intimate suma de 399,83 lei cheltuieli de judecată în recurs. DEFINITIVĂ.
Hotarare 190/2019 din 19.09.2019În vederea emiterii unei adrese către recurentă, pentru a depune la dosar dovada efectuării demersurilor către Oficiul Poştal a corespondenţei prin care s-a declarat calea de atac a recursului, raportat la faptul că prin întâmpinarea depusă la dosar s-a invocat excepţia tardivităţii declarării căii de atac, iar sarcina probei îi revine acesteia, în caz de neconformare, instanţa urmând să procedeze la sanc?ionarea recurentei conform dispozi?iilor Codului de procedură civilă. Prorogă solu?ionarea excep?iilor invocate prin întâmpinare, până la următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 13.06.2019Pentru ca recurenta să depună la dosar recipisa de la Oficiul Poştal Bucureşti, recipisă din care să rezulte data expedierii la instanţă a recursului formulat.
Incheiere de sedinta din 16.05.2019