A & D H**** I************ S**
ReclamantO******* V***** I******** G**** S*
PârâtAdmite cererea precizată. Obligă pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 50.696,67 lei, cu titlu de contravaloare reparaţii, diferenţă de despăgubire în dosarul de daună CA/BU/18/70387239, facturate, conform facturii DUMY nr. 3, din 05 decembrie 2018, precum şi penalităţile de întârziere, de 0,2%/zi de întârziere, calculate începând cu a unsprezecea zi de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la data plăţii efective a debitului principal., conform raportului de expertiză întocmit de domnul expert Liviu Mihon, raport care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Obligă pe pârâtă să-i plătească reclamantei cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru în cuantum de 2118,93 lei, 317,29 lei, taxă de timbru, 2800 lei onorariu expert, 1785 lei, onorariu de avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată la data de 14 iulie 2021, soluţia fiind pusă la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Hotarare 9533/2021 din 14.07.2021Amână pronuntarea la data de 14.07.2021, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.07.2021Amână pronuntarea la data de 13.07.2021, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.07.2021Amână pronun?area la data de 09.07.2021, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.06.2021T: 24.06.2021, ora 11:00 - pentru când se citeaza expertul in vederea depunerii răspunsului la obiec?iuni.
Incheiere de sedinta din 13.05.2021T: 13.05.2021, ora 11.00 - pentru cand se va cita expertul cauzei cu exemplar din obiectiuni, cu mentiunea de a depune raspuns la obiectiunile formulate.
Incheiere de sedinta din 01.04.2021T: 01.04.2021, ora 11:00 - în vederea studierii raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 04.03.2021Amână judecarea cauzei la data de 04.03.2021, ora 11:00, pentru când se citează expertul
Incheiere de sedinta din 21.01.2021Amână judecarea cauzei la data de 21.01.2021, ora 11:00, pentru a se depune raportul de expertiza
Incheiere de sedinta din 03.12.2020Amână judecarea cauzei la data de 03.12.2020, ora 111:00, pentru a se depune raportul de expertiza
Incheiere de sedinta din 08.10.2020Amână judecarea cauzei la data de 08.10.2020, ora 12:00, pentru a se cita expertul numit în cauză
Incheiere de sedinta din 02.07.2020În baza Decretului nr. 240 din data de 14 aprilie 2020 emis de Preşedintele României privind prelungirea stării de urgen?ă pe teritoriul României şi a dispoziţiilor art. 63 alin. 11 din Anexa 1 la Decret, precum şi raportat la Hotărârea Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Timişoara nr. 9 din data de 25.03.2020, ia act de suspendarea de plin drept a judecării prezentei cauze pe durata stării de urgenţă. În temeiul dispoziţiilor art. 63 alin. 13 din Anexa 1 la Decretul nr. 240 din data de 14 aprilie 2020 emis de Preşedintele României privind prelungirea stării de urgen?ă pe teritoriul României, după încetarea stării de urgenţă, judecarea prezentei cauze se va relua din oficiu, urmând ca în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, instanţa să ia măsuri pentru fixarea termenului de judecată şi citarea părţilor.
Amână judecarea cauzei la data de 23.04.2020, pentru depunere raport de expertiză.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020Având în vedere Hotărârea nr. 2 a Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Timişoara din data de 23.01.2020 prin care s-a dispus suspendarea activităţii de judecată a Judecătoriei Timişoara cu începere din data de 27.01.2020 până la retragerea sau respingerea propunerii legislative de eliminarea a pensiei de serviciu a magistraţilor, cu excepţia judecării cauzelor urgente, anână judecarea cauzei la data de 12 martie 2020.
Incheiere de sedinta din 30.01.2020Amana judecarea cauzei la data de 30.01.2020 pentru efectuare expertiza.
Incheiere de sedinta din 28.11.2019Amana judecarea cauzei la data de 28.11.2019 pentru indeplinirea unor obligatii.
Incheiere de sedinta din 31.10.2019