Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite cererea de sesizare a perimării . Constata perimată cauza . Cu recurs în 5 zile de la pronunţare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi,27.01.2021.
Hotarare 202/2021 din 27.01.2021În baza art.242 alin.(1) Cod Proc.Civ. suspendă cauza pentru neîndeplinirea de către reclamant a obligaţiei stabilită în sarcina sa de către instanţă, respectiv precizarea obiectului acţiunii, a pretenţiei concrete deduse judecăţii, a valorii sumei pretinse, a numelui persoanei chemate în judecată, a deciziei emise de pârâtă pe care reclamantul o contestă şi a motivelor de nelegalitate ale acesteia, precum şi dacă reclamantul a formulat o cerere către Casa Judeţeană de Pensii prin care să i se recalculeze pensia. Cu recurs pe durata suspendării, care se va depune la Tribunalul Constanta . Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 03.06.2020.
Incheiere suspendare din 03.06.2020Suspendat în baza Decretului nr. 195/2020
Incheiere suspendare din 01.04.2020pt.a da posibilitatea reclamantului de a face precizări cu privire la obiectul acţiunii si temeiul juridic
Incheiere de sedinta din 08.01.2020