R*** M****
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâta să emită reclamantului o decizie de revizuire prin care sa i se retina un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, precum si sa-i plătească reclamantului diferenţele de drepturi ce ar rezulta in urma acestei revizuiri, începând cu data de 10.10.2016. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecata. Executorie provizoriu de drept. Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi 17.07.2020, la Tribunalul Argeş, Secţia Pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Hotarare 1339/2020 din 17.07.2020Suspendat de drept în baza art.42 alin.6 din Decretul Preşedintelui României nr.195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României.
Amână judecarea cauzei la 10.04.2020. Constată că părţile au termen în cunoştinţă potrivit disp.art.229 c.proc.civ. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 Ianuarie 2020, la Tribunalul Argeş, Secţia Pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere de sedinta din 31.01.2020