H**** V*****
PetentI************ D* P****** A* J******** M********
IntimatRespinge plângerea formulată de petentul H**** V***** în contradictoriu cu intimatul I************ D* P****** A* J******** M********, având CUI 3627323, cu sediul în mun. Baia Mare, str. 22 Decembrie, nr. 37, jud. Maramureş, împotriva procesului-verbal seria PMMX nr. 0202917/20.04.2019, ca neîntemeiată. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Baia Mare. Pronunţată astăzi, 5 noiembrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 11358/2019 din 05.11.2019Amânat pronunţarea la data de 5 noiembrie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.10.2019Se comunică petentului un exemplar al întâmpinării şi al C.D. –ului. Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, iar pentru intimat proba cu mijloacele materiale de probă constând în C.D. – cuprinzând înregistrarea faptei imputate, împreună cu omologarea şi verificarea metrologică a aparatului radar, apreciind că acestea sunt utile şi concludente soluţionării litigiului. Respinge ca nefiind utilă soluţionării cauzei solicitarea petentului vizând emiterea unei adrese către administraţia drumului pentru a solicita să comunice limita de viteză pe acel sector de drum.
Incheiere de sedinta din 27.09.2019