D****** M*******
ReclamantD******* G******* R******** A F********* P****** P*******
PârâtRespinge, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta D****** M******* (date) în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Ploieşti (date). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea apelului se depune la Tribunalul Ialomiţa – secţia civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 07.10.2019.
Hotarare 1134/2019 din 07.10.2019amână pronunţarea la data de 7 octombrie 2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.09.2019Pentru legala îndeplinire a procedurii de citare, dispune amânarea cauzei. Se citează pârâta cu menţiunea de a înainta la dosarul cauzei, cu 5 zile înaintea termenului de judecată, contractul individual de muncă, acte adiţionale, acte de salarizare ale reclamantei şi istoricul acordării sporului de 15% pentru completarea muncii în privinţa acesteia. Acordă termen de judecată la data de 30 septembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 07.08.2019Admite excepţia de necompetentă materială procesuală a completului contencios administrativ - fiscal În baza art.111 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.1375/2015 din 17.12.2015 pentru aprobarea ROI al instanţelor judecătoreşti,dispune trimiterea cauzei la un complet specializat în litigii de muncă ce va fi desemnat aleatoriu. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 iulie 2019
Incheiere de sedinta din 01.07.2019