D****** J** R*****
IntimatÎn baza art. 16 din Ordinul nr. 1054/C/27.07.2005 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 178/1997 pentru autorizarea şi plata interpreţilor şi traducătorilor folosiţi de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul Naţional Anticorupţie, de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti, de birourile notarilor publici, de avocaţi şi de executori judecătoreşti, cu modificările şi completările ulterioare aduse prin Legea nr. 281/2004 şi prin Ordonanţa Guvernului nr. 11/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 110/2005, stabileşte valoarea serviciilor de traducere prestate în prezenta cauză de către traducător Peter Hajnalka II la suma de 302,04 lei. Prezenta încheiere se comunică departamentului economico-administrativ al Curţii de Apel Braşov în vederea efectuării plăţii. Cercetată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi 25 noiembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 25.11.2019În baza art. 104 alin. 6 şi 10, raportat la art. 109 alin.1 din Legea nr. 302/2004 şi văzând dispoziţiile mandatului european de arestare emis de Tribunalul Koln, Germania, cu referinţă la dosarul 502 Gs 2115/19 al Tribunalului Koln, Germania, din 18.10.2019, dispune arestarea în vederea predării a persoanei solicitate D****** J** R*****, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 19 noiembrie 2019 şi până la data de 18 decembrie 2019, inclusiv, executarea mandatului european de arestare şi predarea acestei persoane autorităţii judiciare emitente, respectiv Tribunalul Koln, Germania. În baza art.104 alin.13 din Legea nr. 302/2004, dispune emiterea mandatului de arestare în vederea predării. Constată că persoana solicitată D****** J** R***** a fost reţinută pentru 24 ore din data de 6.11.2019, ora 14,45, şi arestat provizoriu în perioada 7.11.2019 – 19.11.2019. Constată că persoana solicitată D****** J** R***** nu a renunţat la regula specialităţii şi a consimţit la predare. Predarea persoanei solicitate se va efectua cu respectarea dispoziţiilor art.113 din Legea nr. 302/2004. În baza art.109 alin.2 din Legea nr.302/2004, dispune comunicarea prezentei sentinţe autorităţii judiciare emitente, respectiv Tribunalul Koln, Germania (după traducerea în limba germană), Ministerului Justiţiei şi Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. În baza art.275 alin.6 Cod de procedură penală, suma de 1012 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, rămâne în sarcina statului. În baza art.275 alin.3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 noiembrie 2019.
Hotarare 66/2019 din 19.11.2019D I S P U N E: În baza art. 102 alin. 5 lit. a din Legea privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală nr. 302/2004, republicată, admite propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov din data de 6 noiembrie 2019 emisă în dosar nr. 4469/II/5/2019 şi dispune, ca urmare a semnalării introduse în sistemul SIS – SIRENE la data de 6.11.2019 privind mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare din Germania, în baza deciziei pronunţată de Tribunalul Koln, dosar nr. 502 GS 2115/19AG Koln şi nr. 242 AR 49/19 StA Koln, arestarea provizorie în vederea predării a persoanei solicitate D****** J** R*****, pe o durată de 15 zile, începând cu data de 7 noiembrie 2019 şi până la data de 21 noiembrie 2019, inclusiv. În baza art. 102 alin. 6 din Legea nr. 302/2004, se comunică de îndată Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Direcţiei Drept Internaţional şi Tratate din cadrul Ministerului Justiţiei prezenta încheiere. Cu drept de contestaţie în 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 noiembrie 2019, ora 9,30. Amână judecarea cauzei pentru data de 19.11.2019 ora 9, în vederea depunerii de către procuror a mandatului european de arestare tradus în limba română, precum şi pentru a se emite adresele dispuse în cauză.
Incheiere de sedinta din 07.11.2019