F****** C**** A* R******** D** C******* H******* S* M****
ReclamantC******** N******* P***** C********* D************
PârâtAdmite excepţia perimării, invocată din oficiu şi, în consecinţă: Constată perimată acţiunea formulată de reclamantul Forumul Civic al Românilor din Harghita, Covasna şi Mureş, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Definitivă. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în condiţiile art. 402 Cod de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 09.02.2021.
Hotarare 7/2021 din 09.02.2021Faţă de lipsa părţilor care au fost legal citate şi, având în vedere că niciuna dintre acestea nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă,instanţa dispune suspendarea judecării pricinii, în baza dispoziţiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă. Cu recurs cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului.
Incheiere suspendare din 09.06.2020Suspendat de drept conform art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195/2020 al Preşedintelui României, pentru instituirea stării de urgenţă pe teritoriul ţării.
Termen preschimbat
DISPUNE: Preschimbă din oficiu termenul de judecată din data de 17.03.2020, ora 12:00 pentru judecarea cererii de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. 566/64/2019, pentru data de 12.05.2020, ora 12:00. Se citează părţile pentru termenul astfel preschimbat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.03.2020.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020Având în vedere comunicatul publicat în data de 29.01.2020 de Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Braşov, prin care s-a hotărât suspendarea pe perioadă nedeterminată a activităţii de judecată, cu judecarea cauzelor cu caracter urgent, conform listei anexate comunicatului, verificând obiectul cererii de chemare în judecată, instanţa constată că prezenta cauză nu se încadrează în această listă cu obiecte cu caracter urgent, astfel că amână judecarea cauzei la data de 17.03.2020.
Incheiere de sedinta din 04.02.2020