P******** J******** C********
ReclamantM********* M******* P*** P*****
PârâtS* V*** D* V*** S**
PârâtS* V*** D* V*** S********* P******** A*** L* A** V***** P***
PârâtP******* M*********** M*******
PârâtRespinge cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul M********* M******* P*** P*****, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Admite excepţia lipsei de interes şi, în consecinţă, respinge cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul P******* M*********** M******* ca fiind lipsită de interes. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recurs ce va fi depus la Tribunalul Constanta. Pronunţată astăzi, 30.09.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia păr?ilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1548/2021 din 30.09.2021Amână pronunţarea cauzei la data de 30.09.2021, pentru când, soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23.09.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.09.2021Amână pronunţarea cauzei la data de 23.09.2021, pentru când, soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 09.09.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.09.2021pentru suplimentarea raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 06.05.2021pentru a se comunica înscrisurile depuse la dosar şi a se lua cunoştinţă de raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 04.03.2021faţă de cererea de amânare depusă la dosar de pârâtă prin reprezentant
Incheiere de sedinta din 21.01.2021pentru a se lua cunoştinţă de con?inutul raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 19.11.2020faţă de lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 17.09.2020în vederea administrării probelor încuviinţate
Incheiere de sedinta din 18.06.2020Suspendat de drept in baza disp. art. 63 alin.11 din Decretul Presedintelui Romaniei 240/14.04.2020, pana la incetarea starii de urgenta.
Incheiere suspendare din 07.05.2020termen preschimbat la data de 07.05.2020
Admite sesizarea din oficiu. Dispune preschimbarea termenului de judecată acordat în cauză la data de 19.03.2020. Stabileşte termen la data de 07.05.2020, ora 11.00, cu citarea părţilor şi menţinerea măsurilor dispuse. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 12.03.2020.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020În baza Hotărârii Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Constanţa din data de 30.01.2020 se acordă termen la data de 19.03.2020.
Incheiere de sedinta din 06.02.2020lipsă procedură cu pârâta
Incheiere de sedinta din 09.01.2020