Dosar 568/112/2019 din 23.04.2019

calcul drepturi salariale


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 568/112/2019
Data dosar:
23.04.2019
Instanta:
Tribunalul Bistrița Năsăud
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
calcul drepturi salariale
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.03.2020 la ora 12:00

    Complet: C 4lm NCPC
  • Admis fond

    Admite acţiunea civilă formulată de către reclamantul S.D. împotriva pârâtei MC Protect SRL şi în consecinţă:obligă pârâta să plătească reclamantului un spor pentru munca prestată în timpul nopţii de 25% din salariul de bază pentru perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2016 (32 ore în luna octombrie, 48 ore în luna noiembrie şi 40 ore în luna decembrie), 1 ianuarie 2017 – 30 iunie 2017 (48 ore în luna ianuarie, 64 ore în luna februarie, 8 ore în luna martie, 56 ore în luna aprilie, 4 ore în luna mai, 48 ore în luna iunie), 1- 31 octombrie 2017 (24 ore), 1 ianuarie – 28 februarie 2018 (40 ore în ianuarie şi 40 de ore în februarie), 1 aprilie 2018 – 31 iulie 2018 (12 ore în luna aprilie, 48 ore în luna iunie, 56 de ore în luna iulie, în luna mai beneficiind de plata a 12 ore în plus decât cele efectiv prestate), 1 septembrie 2018 – 30 noiembrie 2018 (32 ore în luna septembrie, 64 ore în luna octombrie şi 72 ore în lina noiembrie), din suma totală netă astfel stabilită urmând a fi dedusă suma netă de 3.380 lei încasată de către reclamant ulterior încetării raporturilor de muncă (1.610 lei în data de 19 aprilie 2019 şi 1.770 lei în 20 mai 2019);obligă pârâta să plătească reclamantului un spor la salariu corespunzător duratei orelor prestate suplimentar peste programul normal de lucru: 152 ore în perioada 23 septembrie 2016 – 31 decembrie 2016 (24 ore în luna septembrie, câte 48 de ore în lunile octombrie şi noiembrie 2016, 32 de ore în luna decembrie); 140 ore în anul 2017 (32 de ore în ianuarie, 32 ore în februarie 2017, 40 de ore în aprilie 2017, 16 ore în mai 2017, 32 de ore în iunie 2017, 16 ore în octombrie 2017 = 168 ore din care se deduc orele plătite în plus peste cele prestate: 16 ore în martie, 8 ore în iulie şi 4 ore în decembrie) şi 88 ore în anul 2018 (104 ore în ianuarie, 4 ore în aprilie, 8 ore în iunie, 8 ore în iulie, 20 ore în octombrie = 144 ore din care se deduc orele achitate în plus peste cele efectiv prestate: 4 ore în februarie, 8 ore în martie, 4 ore în septembrie, 24 ore în noiembrie, 16 ore în decembrie), care nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.Cu drept de apel la Curtea de Apel Cluj în termen de 10 zile de la comunicare.Cererea de apel se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 martie 2020.

    Hotarare 78/2020 din 03.03.2020
  • Sedinta din data de 19.02.2020 la ora 11:00

    Complet: C 4lm NCPC
  • Amână cauza

    Amână pronun?area la data de 3.03.2020

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.02.2020
  • Sedinta din data de 29.01.2020 la ora 8:30

    Complet: C 4lm NCPC
  • Amână cauza

    Având în vedere Hotărârea nr. 4 a Adunării Generale a Judecătorilor din 29.01.2020, prin care s-a dispus suspendarea activităţii începând cu data de 29.01.2020, se dispune amânarea soluţionării cauzei;

    Incheiere de sedinta din 29.01.2020
  • Sedinta din data de 18.12.2019 la ora 8:30

    Complet: C 4lm NCPC
  • Amână cauza

    pentru studiu înscrisuri;

    Incheiere de sedinta din 18.12.2019
  • Sedinta din data de 20.11.2019 la ora 10:30

    Complet: C 4lm NCPC
  • Amână cauza

    efectuare adresă;

    Incheiere de sedinta din 20.11.2019
  • Sedinta din data de 23.10.2019 la ora 10:30

    Complet: C 4lm NCPC
  • Amână cauza

    Termen pentru studiul actelor depuse la dosar.

    Incheiere de sedinta din 23.10.2019
  • Sedinta din data de 25.09.2019 la ora 10:30

    Complet: C 4lm NCPC
  • Amână cauza

    Termen pentru depunerea înscrisurilor solicitate.

    Incheiere de sedinta din 25.09.2019
  • Sedinta din data de 26.06.2019 la ora 10:30

    Complet: C 4lm NCPC
  • Amână cauza

    Administrare de probe.

    Incheiere de sedinta din 26.06.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD