P****** I**********
ReclamantS********* M* P****** S**
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamantul PIV, în contradictoriu cu pârâta SC MC P SRL. Dispune anularea deciziei nr. 910/01.04.2019 emisă de pârâtă, de desfacere a contractului de muncă încheiat cu reclamantul şi reintegrarea reclamantului în postul deţinut anterior. Obligă pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data de 01.04.2019 şi până la data reintegrării în muncă. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 5980 lei reprezentând drepturi salariale aferente orelor suplimentare efectuate de reclamant în perioada 29.09.2016-31.03.2019 şi neachitate de pârâtă şi sporul de 25% pentru orele de noapte. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 2200 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21.12.2021.
Hotarare 970/2021 din 21.12.2021Amânat pronunţarea la data de 21.12.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.12.2021La cerere, pentru studiul precizării la raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 12.10.2021revenire cu adresă către expert pentru a da unele lămuriri privind lucrarea efectuată în cauză
Incheiere de sedinta din 25.08.2021Efectuare adresă către expert.
Incheiere de sedinta din 08.06.2021Pentru studiul raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 06.04.2021Efectuare expertiză contabilă.
Incheiere de sedinta din 19.01.2021Efectuare expertiză contabilă.
Incheiere de sedinta din 03.11.2020Având în vedere necesitatea punerii în discuţia părţilor a utilităţii efectuării unei expertize contabile. Redeschide dezbaterile. Stabileşte termen de judecată la data de 3.11.2020, ora 9,30.
Incheiere de sedinta din 22.10.2020Amânat pronunţarea la data de 22.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.10.2020Amânat pronunţarea la data de 8.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.09.2020audiere martor.
Incheiere de sedinta din 07.07.2020Efectuare adresă către pârâtă.
Incheiere de sedinta din 19.05.2020Suspendat de plin drept, în temeiul art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195/2020
Audiere martori.
Incheiere de sedinta din 21.01.2020Audiere martori.
Incheiere de sedinta din 12.11.2019Pentru studiul actelor depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 01.10.2019în vederea administrării probelor încuviinţate
Incheiere de sedinta din 29.08.2019