S********* D********* E*** R***
ApelantC**** O***
ApelantC******* N******** D* A*********** A I************** R****** S********** R******** D****** S* P***** C***
IntimatAdmite apelul formulat Sindicatul Drumarilor Elie Radu, în numele şi pentru reclamanta C**** O*** împotriva sentinţei civile nr.1963/12.12.2018 pronunţata de Tribunalul Iaşi, pe care o schimbă în tot: Admite, în parte, acţiunea formulată de către Sindicatul Drumarilor Elie Radu, cu, în numele şi pentru reclamanta C**** O***, în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj, cu sediul în Cluj – Napoca,. Obligă pârâta să plătească reclamantei diferenţele de drepturi băneşti derivând din aplicarea unei majorări salariale de 15% la salariul de bază începând cu data de 02.11.2017 până la data de data de 07.02.2018. Obligă pârâta să plătească reclamantei diferenţele de drepturi băneşti rezultând din indexarea cu 20% a salariul de baza majorat potrivit prezentei hotărâri, pentru perioada 01.01.2018- 07.02.2018 şi diferenţele de sporuri salariale aplicabile acestui salariu majorat, calculate până la 07.02.2018. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs, ca urmare a neplăţii la termen a acestor sume de bani, reprezentând daune interese în cuantum de 0,04% zi de întârziere. Obligă intimata la plata în favoarea apelantei la plata sumei de 250 lei reprezentând cheltuieli de transport solicitate în prima instanţa. Obligă intimata la plata în favoarea apelantei la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecata în apel.
Hotarare 346/2019 din 30.05.2019Amână pronunţarea la data de 30.05.2019, cu punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.05.2019Stabileşte pronunţarea la data de 21.05.2019, cu punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.05.2019