S***** M****
InculpatÎn temeiul art. 362 C. pr.pen. rap. la art. 208 alin. 5 C.pr.pen, menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul S***** M****, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fara permis de conducere, prevăzută şi pedepsită de art. 335 al. 1 NCP cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, dispusă prin ordonanţa din 18.07.2019 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa. O copie a prezentei încheieri va fi comunicată inculpatului, Poliţiei Oraşului Budeşti, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Budeşti şi Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Paşapoartelor Simple Călăraşi. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 06.12.2019
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 06.12.2019Amână pronuntarea la data de 06.12.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.12.2019