M**** M*****
InculpatD***** P*******
InculpatS***** R**** P*** A****** N******** D* A*********** F******
Parte civilăA****** F******* P***** M****
Parte civilă1. În baza art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin 1 C. pen. art. 5 C.pen. şi 396 alin 10 C. proc. pen. Condamnă pe inculpata M**** M***** la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. prev.de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b, lit.c CP-1969, pe o durată de 2 ani. În baza art.71 alin.2 C.pen., dispune aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a teza II, lit.b, lit.c C. Pen.-1969, pe durata executării pedepsei. În temeiul art. 86/1 CP- 1969, cu aplicarea art. 5 CP: Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate anterior pe durata termenului de încercare prev. de art.86/2 CP-1969, acela de 3 ani şi 4 luni, compus din durata pedepsei la care se adaugă un interval de 2 ani, stabilit de instanţă. Pe durata termenului de încercare, inculpata va trebui să se supună măsurilor de supraveghere prev. de disp.art.86/3 alin 1 CP. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.86/4 Cp, privind cazurile în care se poate dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În temeiul ar. 71 alin. 5 CP-1969, cu aplicarea art. 5 CP, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare. 2. În baza art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin 1 C. pen. şi art. 5 C.pen. şi 396 alin 10 C. proc. pen. Condamnă pe inculpatul D***** P*******, la pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. prev.de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b, lit.c CP-1969, pe o durată de 2 ani. În baza art.71 alin.2 C.pen., dispune aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a teza II, lit.b, lit.c C. Pen.-1969, pe durata executării pedepsei. În temeiul art. 86/1 CP- 1969, cu aplicarea art. 5 CP: Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate anterior pe durata termenului de încercare prev. de art.86/2 CP-1969, acela de 4 ani şi 6 luni, compus din durata pedepsei la care se adaugă un interval de 2 ani, stabilit de instanţă. Pe durata termenului de încercare, inculpatul va trebui să se supună măsurilor de supraveghere prev. de disp.art.86/3 alin 1 CP. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.86/4 Cp, privind cazurile în care se poate dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În temeiul ar. 71 alin. 5 CP-1969, cu aplicarea art. 5 CP, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin ANAF, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Dolj cu sediul in Craiova, str. Mitropolit Firmilian, nr. 2, judeţul Dolj, şi obligă, în solidar, pe inculpaţii M**** M***** şi D***** P*******, la plata sumei de 30.427 lei reprezentând despăgubiri civile (32.627 lei reprezentând suma totala a prejudiciului –2200 lei reprezentând suma achitată de inculpaţii M**** M***** şi D***** P*******), la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate de la data producerii prejudiciului, până la data achitării integrale a sumei datorate, conform Codului de procedură fiscală, de la data savarşirii faptei. Respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Mediului -Administraţia Fondului pentru Mediu, cu sediul in Bucureşti, str. Splaiul Independenţei nr. 294, sector 6. Constată că inculpaţii au achitat către partea civilă Statul Român prin ANAF, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Dolj suma de 2200 lei. În temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2005 menţine în parte măsura asiguratorie dispusă prin ordonanţa emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj nr. 363/P/2014 la data de 07.06.2019 prin s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra autoturismului apar?inând inculpatului Drăgan Petri?or, ?i anume AUDI A 6 cu numărul de identificare WAUZZZ4BZ1N082693, fabricat în anul 2001, cu numărul de înmatriculare DJ 66 BAZ, dar şi a popririi asupra conturilor bancare , precum ?i instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor prezente şi viitoare ale inculpa?ilor M**** M***** ?i Drăgan Petri?or până la concurenţa sumei de 30.427 lei, la care se adaugă accesoriile fiscale calculate de la data producerii prejudiciului până la data achitării integrale a sumei datorate. În temeiul art.12 din Legea 241/2005 dispune ca inculpaţii M**** M***** ?i Drăgan Petri?or să nu fie fondatori, administratori, directori sau reprezentan?i legali al unei societăţi comerciale, iar dacă au fost aleşi vor fi decăzu?i din drepturi. În baza art.13 alin.1 din Legea nr. 241/2005 dispune comunicarea sentinţei la Oficiul Registrului pentru înscrierea cuvenitelor menţiuni, după rămânerea definitivă a hotărârii. În baza art.25 al.3 C. proc. pen.: Dispune desfiinţarea facturilor fiscale falsificate, ce au fost înregistrate în contabilitatea SC Mihai Mio SRL, respectiv : - factura ?i chitan?a aferentă nr. 0012359 din 05.10.2013 emisă de către S.C. AKFIL TRADE S.R.L.; - factura ?i chitan?a aferentă nr. 1871601 din 10.02.2013 emisă de către S.C. BIPAN ACTIV S.R.L.; - factura ?i chitan?a aferentă nr. 0014304 din 04.10.2013emisă de S.C. BLUCOME INTERNATIONAL S.R.L.; - 13 facturi şi chitanţele aferente, emise de furnizorul S.C. CLASS COM IMPEX S.R.L., Bucureşti, cu numerele : 839067 din 02.10.2013, 839068 din 04.10.2013, 839069 din 07.10.2013, 0839061 din 28.09.2013, 0839060 din 25.09.2013, 0839058 din 17.09.2013, 0839059 din 18.09.2013, 0839056 din 15.09.2013, 0839057 din 16.09.2013, 0839051 din 27.08.2013, 0839052 din 28.08.2013, 0839053 din 02.09.2013, 0839054 din 03.09.2013. - 2 facturi ?i chitan?ele aferente cu numerele 0152904 din 09.06.2013, 0152903 din 10.05.2013, emise de S.C . CONF-TAM ASC S.R.L. Bucureşti; - 14 facturi fiscale emise de S.C. DENISFERO S.R.L. cu numerele: 38 din 27.07.2013, 39 din 28.07.2013, 40 din 01.08.2013, 41 din 02.08.2013, 42 din 03.08.2013, 43 din 04.08.2013, 44 din 05.08.2013, 45 din 06.08.2013, 46 din 07.08.2013, 47 din 08.08.2013, 48 din 14.08.2013, 49 din 15.08.2013, 50 din 16.08.2013, 51 din 17.08.2013; - facturile ?i chitan?ele aferente emise de S.C. I DO CONCEPT S.R.L. cu numerele: 6374006 din 08.09.2013, 6374007 din 09.09.2013, 6374005 din 05.09.2013, 6374004 din 04.09.2013, 6374001 din 28.08.2013, 6374002 din 29.08.2013, 6374003 din 03.09.2013; - factura ?i chitan?a aferentă nr. 0014524 din 05.10.2013 emisă de S.C. MAROCO INTERNATIONAL S.R.L. ; - factura ?i chitan?a aferentă nr. 0014074 din 04.10.2013 emisă de S.C. NORDINIA DAMAT S.R.L. ; - 2 facturi şi chitanţele aferente , emise de S.C. SEMPERIT C.D.V. S.R.L. Timişoara, având numerele : 52 din 11.05.2013; 55 din 02.06.2013. În temeiul art. 274 alin.1, 2,3 C.p.p. Obligă pe fiecare dintre inculpaţii M**** M***** ?i Drăgan Petri?or, la plata sumei de 2300 lei, cheltuieli judiciare statului (din care suma de 2000 lei pentru fiecare inculpat, reprezintă cheltuieli in faza de urmărire penală). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 09.07.2020.
Hotarare 288/2020 din 09.07.2020Amana pronuntarea la data de 09.07.2020. Pronunata in sedinta publica, azi, 25.06.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.06.2020Conform dispoziţiilor art.43 alin.2 din Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României din 16.03.2020, dispune suspendarea cauzei.
Incheiere suspendare din 19.03.2020Amana cauza pentru ca instanţa sa se pronunte asupra schimbarii incadrarii juridice.
Incheiere de sedinta din 05.03.2020Amana cauza pentru a se inainta referatele de evaluare de catre Serviciul de Probatiune Dolj.
Incheiere de sedinta din 20.02.2020Amana cauza pentru a se efectua adresa catre Serviciul Probatiune pentru a se inainta referatul de evaluare pentru cei doi inculpati.
Incheiere de sedinta din 06.02.2020