Dosar 5750/118/2019 din 30.09.2019

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5750/118/2019
Data dosar:
30.09.2019
Instanta:
Tribunalul Constanța
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.01.2020 la ora 08:30

    Complet: L.M.9
  • Admite cererea

    Respinge excepţia inadmisibilită?ii acţiunii, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SNTFM CFR Marfă S.A. Sucursala Muntenia – Dobrogea şi excepţia lipsei capacităţii procesuale a pârâtei SNTFM CFR Marfă S.A. Sucursala Muntenia – Dobrogea, invocate de pârâtă prin întâmpinare ca nefondate Admite cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamantul Cimpoeru Cornel, în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă CFR MARFĂ SA prin Sucursala Muntenia Dobrogea. Obligă pârâta către reclamantul Cimpoeru Cornel la plata sumei reprezentând contravaloarea alocaţiei de hrană aferentă perioadei aprilie 2018 – noiembrie 2019 inclusiv, sumă actualizată cu indicele de inflaţie şi dobândă legală, de la data scadenţei până la data plăţii efective. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi 27.01.2020.

    Hotarare 134/2020 din 27.01.2020
  • Sedinta din data de 23.01.2020 la ora 08:30

    Complet: L.M.9
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la 27.01.2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.01.2020
  • Sedinta din data de 09.01.2020 la ora 12:30

    Complet: L.M.9
  • Amână pronunţarea

    Amână pronuntarea la data de 23.01.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.01.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD