B**** C***** V*****
ContestatorÎn baza art. 425 ind.1 al.7 pct. 2 lit. b C.p.p., rap. la art. 587 C.p.p., admite contestaţia declarată de contestatorul condamnat BCV împotriva sentinţei penale nr. 785/07.03.2019 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr.5754/325/2019. Desfiinţează sentinţa penală contestată şi rejudecând cauza: În baza art. 587 C.p.p., admite cererea de liberare condiţionată privind pe contestatorul condamnat BCV, aflat în stare de deţinere în Penitenciarul Timişoara. Dispune liberarea condiţionată a contestatorului condamnat de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.42/2015 emis de Tribunalul Timiş în baza sentinţei penale nr.40/2015, prin care i s-a aplicat pedeapsa de 6 ani, 9 luni şi 20 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor. Atrage atenţia contestatorului condamnat asupra dispoziţiilor art. 104 C.p., privind revocarea liberării condiţionate, în cazul comiterii de infracţiuni sau nerespectării măsurilor de supraveghere ori neexecutării obligaţiilor ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. În baza art.101 al.1,2 C.p., obligă condamnatul ca, pe durata termenului de supraveghere ( data împlinirii duratei pedepsei – 18.10.2021 ), să respecte următoarele măsuri de supraveghere, respectiv obligaţii: - să se prezinte la Serviciul de Proba?iune de pe lângă Tribunalul Timiş, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de proba?iune desemnat cu supravegherea sa; - să anun?e, în prealabil, schimbarea locuin?ei ?i orice deplasare care depă?e?te 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informa?ii ?i documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existen?ă; - să nu comunice cu victimele PC, IC, IM, PC, GR şi CV sau cu membrii de familie ale acestora ori să nu se apropie de acestea la o distanţă mai mică de 50 de metri. În baza art. 275 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 93 şi 94 C.p., un exemplar al prezentei sentinţe se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art.272 al.2 C.p.p., dispune plata sumei de 313 lei din fondul MJLC către Baroul Timiş, reprezentând onorariu avocat din oficiu. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.04.2019.
Hotarare 365/2019 din 22.04.2019