M***** V*******
InculpatÎn baza art. 396 alin. (2), (10) C.proc. pen. rap. la art. 336 alin. 1 C.pen., condamnă pe inculpatul MANGÂR VALENTIN , , la pedeapsa de 10 luni închisoare (fapta din 13/14.09.2016) . În baza art. 396 alin. (2), (10) C.p.pen. rap. la art. 335 alin. 2 C.pen., condamnă pe inculpatul MANGÂR VALENTIN , la pedeapsa de 6 luni închisoare (fapta din 13/14.09.2016) . În baza art. 38-art.39 alin.1 lit. b) C.pen., contopeşte cele două pedepse menţionate mai sus în pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, adică 2 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul MANGÂR VALENTIN să execute pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 91 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul MANGÂR VALENTIN ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Tulcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii de 90 de zile . Munca se va desfă?ura în cadrul uneia dintre cele două institu?ii publice: Primăria com. Mahmudia şi o instituţie şcolară din comună , ce va fi stabilită de Seviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Tulcea, în funcţie de posibilităţile concrete de executare existente la nivelul instituţiilor din comunitate, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, inculpatul nu poate presta această muncă. În baza art. 91 alin. (4) C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În baza art. 274 alin.1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 500 lei în faza de urmărire penală. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare . Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25.06.2020.
Hotarare 821/2020 din 25.06.2020stabileste termen pentru pronunţare la data de 25.06.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.06.2020REZOLUŢIE 08.04.2020 Având in vedere dispozi?iile art. 43 alin. 2 teza I din Decretul nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgen?ă pe teritoriul României publicat in MO nr. 212/16.03.2020, Partea I, conform cărora „ Procesele penale aflate în curs pe rolul instan?elor de judecată, inclusiv cele aflate în procedură de cameră preliminară, se suspendă de drept pe durata stării de urgen?ă, cu excep?ia...”, va constata suspendată de drept judecata prezentei cauze.
Incheiere suspendare din 08.04.2020Amână cauza având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Tulcea adoptată la 29.01.2020, prin care s-a decis suspendarea activităţii de judecată pe o perioadă nedeterminată
Incheiere de sedinta din 12.02.2020pentru a oferi posibilitatea inculpatului să-şi angajeze avocat
Incheiere de sedinta din 27.11.2019