S* E*** C****** A** S**
DebitorF****** S* P*** G******* S* A******** S****
ContestatorC*** F****** I**** S*** A************ J******* A* S* E*** C****** A** S**
IntimatRespinge, ca neîntemeiată, contestaţia creditorului Friserv S.A., formulată în contradictoriu cu administratorul judiciar CITR Filiala Ilfov SPRL al debitorului Euro Compact Art S.R.L., la tabelul preliminar al creditorilor debitorului Euro Compact Art S.R.L., publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. 9480/13 mai 2019, în privinţa creanţei creditorului Friserv S.A.. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Executorie. Pronunţată azi, 30 septembrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 5169/2019 din 30.09.2019Amâna pronun?area la data de 30.09.2019.Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.09.2019Pentru a se depune dovada notificării contestaţiei cu privire la deschiderea procedurii de insolvenţă.
Incheiere de sedinta din 24.06.2019