G***** I*****
InculpatC********* D**** Ş*******
Parte vătămatăC********* M****** L*******
Reprezentant legalC********* C*****************
Reprezentant legalÎn temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achită pe inculpatul G***** I*****, cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal, pentru care inculpatul Gondo? Iulian este judecat, prev. de art. 32, alin. (1), rap. la art. art. 205 al. 1 şi 3 lit. b din Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 1 din Cod penal (faptă din 24.09.2019, persoană vătămată Cătrânescu Daria-?tefania), întrucât nu există probe că inculpatul a săvârşit infracţiunea. În temeiul art. 20 C. proc. pen., ia act ca persoana vătămată nu s-au constituit parte civilă. Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul avocatului desemnat din oficiu, în cuantum de 470 lei, rămâne în sarcina statului, urmând a fi înaintat din fondurile Ministerului Justi?iei. În baza art. 398 din C. proc. pen., raportat la art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, în sumă de 800 lei, din care suma de 500 lei aferentă urmăririi penale, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei minute. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 28.06.2022.
Hotarare 504/2022 din 28.06.2022Amână pronun?area la 28.06.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.06.2022Amână pronun?area la 09.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.05.2022Având în continuare nevoie de timp pentru a delibera, amână pronun?area la data de 12.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.04.2022În baza art. 391 Cod procedură penală stabileşte termen pentru deliberare, motivare şi redactarea hotărâri la data de 07.04.2022. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28.02.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.02.2022Pentru actualizarea cazierului judiciar.
Incheiere de sedinta din 31.01.2022Pentru continuarea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 06.12.2021Amână cauza pentru epuizarea probatoriului.
Incheiere de sedinta din 01.11.2021Pentru respectarea principiului continuităţii completului de judecată.
Incheiere de sedinta din 04.10.2021Amână cauza faţă de lipsa martorilor.
Incheiere de sedinta din 06.09.2021Amână cauza pentru audierea martorilor din lucrări.
Incheiere de sedinta din 14.06.2021faţă de desfiinţarea completului P2, conform Hot CC 13/09.04.2021
Incheiere de sedinta din 17.05.2021pentru respectarea principiului nemijlocirii probelor
Incheiere de sedinta din 29.03.2021pentru dezbateri în fond
Incheiere de sedinta din 01.03.2021la cererea apărătorului părţii civile pentru pregătirea apărării şi concluzii scrise
Incheiere de sedinta din 25.01.2021În baza art. 395 alin.1 Cpp, repune cauza pe rol apreciind că o anumită împrejurare trebuie lămurită. Acordă termen la data de 25.01.2021, ora 13:00, pentru când se vor cita părţile, cu menţiunea că prezenţa nu este obligatorie şi că se va pune în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 205 alin.1 şi alin. 3 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod penal, în tentativă de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 32 alin.1 Cod penal rap. la art. 205 alin.1 şi alin.3 lit. b Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.1 Cod penal. Se vor anunţa apărătorii părţilor despre termenul acordat. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 23.12.2020.
Incheiere de sedinta din 23.12.2020la 23.12.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.12.2020la 16.12.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.12.2020În baza art. 395 alin.1 Cpp, repune cauza pe rol apreciind că o anumită împrejurare trebuie lămurită, respectiv apreciază că este necesar audierea numitei Ifrim Maria Alina cu domiciliul ..., în calitate de martoră. Acordă termen la data de 07.12.2020, ora 11:00, pentru când se vor cita părţile şi se vor anunţa apărătorii părţilor despre termenul acordat, se va cita numita Ifrim Maria Alina, urmând a pune în discuţie audierea acesteia în calitate de martor la termenul acordat. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 22.10.2020.
Incheiere de sedinta din 22.10.2020la 22.10.2020
Incheiere de sedinta din 12.10.2020pentru pregătirea apărării şi a se pune concluzii pe fond
Incheiere de sedinta din 20.07.2020pentru audierea martorului lipsă şi a reprezentantului legal
Incheiere de sedinta din 22.06.2020pentru audierea martorilor din lucrări.
Incheiere de sedinta din 25.05.2020pentru audierea martorilor din lucrări
Incheiere de sedinta din 11.05.2020având în vedere Hotărârea AGM din cadrul Judecătoriei Oneşti nr. 501/13.03.2020 prin care s-a dispus luarea măsurilor de prevenţie a răspândirii infecţiilor respiratorii cauzate de Covid-19, raportat şi la Hotărârea nr. 192/12.03.2020 a CSM – Secţia pentru judecători, se vor acorda termene de judecată după data de 04.05.2020 şi se vor judeca doar cauzele urgente stabilite
Incheiere de sedinta din 16.03.2020pentru desemnarea unui psiholog pentru minoră
Incheiere de sedinta din 02.03.2020în vederea respectării principiului continuităţii completului
Incheiere de sedinta din 20.01.2020