N*** G*******
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtConstată perimată acţiunea. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare, cererea de recurs depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi, 04.05.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 2304/2022 din 04.05.2022În temeiul art.242 NCPC suspendă judecata cauzei pentru neîndeplinirea obligaţiei pusă în sarcina reclamantului prin încheierea de şedinţă din data de 17.06.2020 se va conforma dispoziţiilor încheierii de şedinţă din 12.12.2014. Cu recurs cât timp durează suspendarea, ce va fi depus la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi 14.10.2020.
Incheiere suspendare din 14.10.2020În temeiul disp.art.255 şi 258 NCPC, constată pertinentă şi concludentă soluţionării cauzei proba cu înscrisuri solicitată de părţi, constatând că au fost depuse la dosarul cauzei. Încuviinţează proba cu expertiză contabilă, solicitată de reclamant, apreciind-o utilă soluţionării pricinii, şi va dispune efectuarea unei raport de expertiză ce va avea următorul obiectiv: -expertul să verifice dacă titlul executoriu reprezentat de sentin?a civilă nr. 2840/12.06.2018, pronunţată în dosarul nr.5625/109/2017, astfel cum a rămas definitivă prin decizia nr.2930/20.06.2019 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, a fost pus corect în executare prin decizia nr. 130096/14.08.2019 şi anexa ei (filele 25-30) în ceea ce priveşte suma de 16.907 lei stabilită prin acestea cu titlu de diferenţe de drepturi de pensie (aferente punctajului mediu anual de 4.0448, acordate/calculate începând cu data de 27.07.2014). Potrivit disp.art.331, 379 NCPC, prin tragere la sorţi de pe listele întocmite de Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş, numeşte expert în cauză pe d-nul Puiu Nicolae Stabileşte onorariu provizoriu de expert în cuantum de 800 lei în sarcina reclamantului. Pune în vedere reclamantului, prin adresă, să depună la dosar dovada de achitare a onorariului provizoriu de expert în vederea emiterii adresei către acesta şi întocmirii lucrării de specialitate. Emite adrese expertului cauzei şi Biroului Local de Expertize numai după depunerea la dosar a dovezii de achitare a onorariului provizoriu de expert. Amână judecarea cauzei la 14.10.2020. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Iunie 2020.
Incheiere de sedinta din 17.06.2020Citează reclamantul. Amână judecarea cauzei 17.06.2020. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 martie 2020, la Tribunalul Argeş - Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 11.03.2020