B**** D****
PetentÎn baza dispoziţiilor art. 527 Cod de procedură penală, admite cererea formulată de petentul B**** D**** .... Constată ca a intervenit reabilitarea de drept cu privire la pedeapsa de 8 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 378 alin.1 lit. c cod penal, aplicată prin sentinţa penală nr. 676 din 03.09.2014 a Judecătoriei Oneşti în dosarul nr. 2879/270/2014, definitivă prin neapelare la data de 22.09.2014. În temeiul art. 537 C. proc. pen. se vor face menţiuni despre reabilitare pe ambele exemplare ale celor două hotărâri prin care s-a pronunţat condamnarea, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.10.2019.
Hotararecameraconsiliu29/2019 din 28.10.2019