K***** I***** I********** R* S***
ReclamantŞ***** F*****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de către reclamantul K***** I***** I********** R* S*** în contradictoriu cu pârâtul NEGRUŢ BOGDAN CONSTANTIN,. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului către reclamant la plata sumei de 751,76 lei reprezentând daune pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei contractuale. Obligă pârâtul să plătească reclamantului următoarele sume: 384,97 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, 95,5 lei cu titlu de penalităţi de întârziere, precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere de la data cesiunii şi până la data plăţii efective Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 20 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru. Executorie. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Oneşti. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22.07.2020.
Hotararecameraconsiliu251/2020 din 22.07.2020În baza art. 412 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, având în vedere prevederile Decretului nr. 195/16.03.2020, suspendă de drept judecarea cauzei.
amână cauza la termenul din 15.04.2020, ora 9,00, pentru a se cita părţile cu menţiunea de a depune concluzii pe incidenţa Legii nr. 193/2000 - Anexa 1, lit. i) cu privire la clauzele contractuale ce reglementează despăgubirile în cazul încetării premature a contractului
Incheiere de sedinta din 19.02.2020