Dosar 5896/118/2019 din 03.10.2019

obligare emitere act administrativ


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5896/118/2019
Data dosar:
03.10.2019
Instanta:
Tribunalul Constanța
Departament:
Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
obligare emitere act administrativ
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.10.2020 la ora 11:00

    Complet: CA6
  • Respinge cererea

    Respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâţii Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Tribunalul Constanţa-Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronun?ată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 02.10.2020.

    Hotarare 1221/2020 din 02.10.2020
  • Sedinta din data de 18.09.2020 la ora 11:00

    Complet: CA6
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 02.10.2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi,18.09.2020 în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.09.2020
  • Sedinta din data de 11.09.2020 la ora 11:00

    Complet: CA6
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 18.09.2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi,11.09.2020 în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.09.2020
  • Sedinta din data de 12.06.2020 la ora 11:00

    Complet: CA6
  • Amână cauza

    T-11.09.2020-h:11.00- pentru administrarea unor probe suplimentare

    Incheiere de sedinta din 12.06.2020
  • Sedinta din data de 15.05.2020 la ora 09:30

    Complet: CA6
  • Amână cauza

    T-12.06.2020-h-11:00 Faţă de cererea de amânare formulată de reclamantă.

    Incheiere de sedinta din 15.05.2020
  • Sedinta din data de 13.03.2020 la ora 08:30

    Complet: CA6
  • Termen preschimbat
  • Sedinta din data de 12.03.2020 la ora 12:00

    Complet: CA6
  • Încheiere

    Admite sesizarea din oficiu privind preschimbarea termenului de judecată. Preschimbă termenul de judecată acordat la data de 13.03.2020 cu termenul de judecată acordat la data de 15.05.2020, CA6, în şedinţă publică, pentru când dispune citarea părţilor. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi 12.03.2020.

    Incheiere de sedinta din 12.03.2020
  • Sedinta din data de 31.01.2020 la ora 08:30

    Complet: CA6
  • Amână cauza

    Având în vedere dispoziţiile Hotărârii Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Constanţa din data de 30.01.2020, prin care s-a hotărât că începând cu data de 30.01.2020, pe durată nedeterminată, să se acorde termene în cauze, cu excepţia celor cu caracter urgent şi reţinând că prezenţa cauză nu are caracter urgent, amâna cauza la data de 13.03.2020

    Incheiere de sedinta din 31.01.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD