P** I**
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 4 şi 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul P** I**: - pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere, faptă prev. şi ped. de art. 335 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 10 luni închisoare, şi - pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat, faptă prev. şi ped. de art. 334 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 61 alin. 2 şi alin. 4 lit. c C.pen, la pedeapsa de 4.250 lei amendă (170 zile amendă x 25 lei/zi = 4.250 lei). În temeiul art. 38 alin. 1 rap. la art. 39 alin. 1 lit. d) C.p., constată că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente şi aplică inculpatului P** I**, pedeapsa cea mai grea, de 10 luni închisoare, la care adaugă întreaga amendă de 4.250 lei, rezultând pedeapsa finală de 10 luni închisoare şi 4.250 lei amendă. În temeiul art. 91 C.pen., suspendă executarea pedepsei de 10 luni închisoare, sub supraveghere, pe o durată de 2 ani, termen de supraveghere stabilit conform art. 92 C.pen., care se va calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În temeiul art. 93 alin. (1) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabile, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b) C.pen. impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. (3) C.pen. impune inculpatului, pe parcursul termenului de supraveghere, obligaţia prestării unei munci neremunerate în folosul comunităţii timp de 60 de zile. În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii va fi executată în cadrul Primăriei Comunei Ieud sau Primăriei Comunei Şieu. Conform art. 91 alin. (4) din C.pen. raportat la art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere, respectiv: revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenţie, în cazul în care noua infracţiune este săvârşită cu intenţie; posibilitatea revocării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenţie, în cazul în care noua infracţiune este săvârşită din culpă. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiei impuse, anume revocarea suspendării şi dispunerea executării pedepsei. În baza art. 559 alin. 1 C. proc. pen., pune în vedere inculpatului că este obligat să depună recipisa de plată integrală a amenzii în cuantum de 4.250 lei, la judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Dragomireşti, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 63 alin. 1 C. pen., atrage atenţia inculpatului că în caz de neexecutare, cu rea-credinţă, a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea. În temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă inculpatul să plătească statului suma de 615 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 600 lei pentru faza de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.02.2020.
Hotarare 30/2020 din 12.02.2020la 12.02.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.01.2020la 29.01.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.01.2020