P*** I**** C*******
Recurent ReclamantF**** B*** S* (***** P****** B*** R****** S**
Recurent PârâtAdmite recursul declarat de recurenta P.I.C. împotriva deciziei civile nr.1720/A/17.09.2018 pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. 5941/211/2017 pe care o casează în parte şi rejudecând cauza admite apelul declarat de P. I.-C. împotriva sentinţei civile nr.4296/6.06.2017 pronunţate de Judecătoria Cluj Napoca în dosarul nr. 5941/211/2017, pe care o schimbă în parte în sensul că, Constată caracterul abuziv şi în consecinţă nulitatea clauzelor stabilite la art. 3.2, 3.3 şi 3.4 din Contractul de imprumut pentru refinantarea unui Credit de Consum nr. 130302J1190509043 incheiat la data de 18.04.2008, în ceea ce priveşte variabilitatea marjei în funcţie de decizia băncii şi posibilitatea, iar nu obligaţia băncii, de a modifica nivelul dobânzii în funcţie de fluctuaţia indicelui de referinţă. Dispune obligarea intimatei la restituirea către apelanta reclamantă a sumelor achitate cu titlu de dobândă peste dobânda datorată conform formulei de calcul LIBOR CHF 3M + marja 7,6 pp şi obligă aceeaşi pârâtă la plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor sume, începând cu data fiecărei plăţi şi până la plata efectivă a debitului. Menţine restul dispoziţiilor deciziei recurate. Respinge recursul declarat de recurenta SC F. B. SA împotriva aceleiaşi decizii. Decizia este definitivă şi executorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11.06.2019.
Hotarare 321/2019 din 11.06.2019Admite declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător P.D.V., în dosarul nr. 5941/211/2017 al Curţii de Apel Cluj. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10.06.2019
Incheiere abtinere din 10.06.2019