R***** F******** C* D************ L* A****** L****
Intimat ReclamantC*** J******** D* P***** A****
Apelant PârâtRespinge apelul, ca nefondat. Cu 500 lei, cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 4945/2019 din 10.12.2019Emite adresă către fostul angajator al intimatei-reclamante, respectiv Automobile Dacia SA, pentru a comunica, dacă, pentru perioada în care intimata a desfăşurat activitate în cadrul acestei societăţi, s-a calculat, reţinut şi virat contribuţiile de asigurări sociale pentru totalul sumelor ce reprezintă salarii brute lunare, astfel cum sunt enumerate în adeverinţa nr. Doc. KCS 1300/1923/17.10.2016 (filele 9-14 din dosarul de fond), iar în cazul în care există sume excluse de la plata contribuţiei de asigurări sociale, să precizeze cuantumul şi ce reprezintă. Emite adresă către apelanta-pârâtă, pentru a preciza dacă intimata-reclamantă a fost înscrisă la pensie pentru limită de vârstă, în caz afirmativ, să depună decizia emisă în acest sens. Amână judecarea cauzei la 10 decembrie 2019, pentru când se citează intimata-reclamantă, apelanta-pârâtă având termen în cunoştinţă potrivit disp. art. 229 alin. 1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01 Octombrie 2019, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă
Incheiere de sedinta din 01.10.2019Din oficiu, suplimentează probatoriul cu înscrisuri. Se emite adresă intimatei-reclamante cu solicitarea de a face demersurile necesare pentru a obţine şi depune la dosarul cauzei înscrisuri din care să rezulte dacă fostul angajator, respectiv societatea AUTOMOBILE DACIA SA, a calculat, reţinut şi virat contribuţiile de asigurări sociale pentru totalul sumelor ce reprezintă salariile brute lunare, astfel cum sunt enumerate în adeverinţa nr.Doc.KCS 1300/1923/17.10.2016 (filele 9-14 din dosarul de fond), iar în cazul în care există sume excluse de la plata contribuţiei de asigurări sociale, să precizeze cuantumul şi ce reprezintă. Totodată, pune în vedere acesteia să precizeze dacă a fost înscrisă la pensie pentru limită de vârstă, în caz afirmativ, urmând a depune decizia emisă în acest sens. Amână judecarea cauzei la 01 octombrie 2019, pentru când se citează intimatul-reclamant, apelanta-pârâtă având termen în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2019, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă
Incheiere de sedinta din 28.05.2019