R**** S**** I***
Apelant InculpatB***** T*****
Intimat Parte civilăB***** S***** O*****
Intimat Parte civilăP******** D* P* L**** T********* B****
Reprezentant legalÎn baza art. 421 punctul 2 litera a Cod procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul Rogia Sorin împotriva sentinţei penale nr. 173/14.12.2018 pronunţate de Tribunalul Bihor pe care o desfiinţează în parte, în sensul că: Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă de 23 ani 8 luni închisoare în pedepsele componente de: - 23 ani închisoare aplicată inculpatului în cauză; - 2 ani închisoare aplicată aceluiaşi inculpat prin sentinţa penală nr. 408/12.04.2018 a Judecătoriei Oradea, modificată şi definitivă prin Decizia penală nr. 373/A/2018 a Curţii de Apel Oradea şi înlătură sporul de 8 luni închisoare. Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 188 alin. (1) şi art. 189 alin. (1) lit. a) Cod penal, de la 23 ani închisoare la 20 ani închisoare. În baza art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal contopeşte pedepsele de mai sus şi aplică inculpatului pedeapsa închisorii de 20 ani la care adaugă un spor de 8 luni închisoare, reprezentând o treime din pedeapsa de 3 ani aplicată prin sentinţa penală nr. 408/12.04.2018 a Judecătoriei Oradea, modificată şi definitivă prin Decizia penală nr. 373/A/2018 a Curţii de Apel Oradea, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 20 ani închisoare 8 luni închisoare în regim de detenţie. Menţine dispoziţiile sentinţei atacate care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apelul inculpatului rămân în sarcina statului. DEFINITIVĂ. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 07 martie 2019.
Hotarare 138/2019 din 07.03.2019In vederea deliberarii amana pronuntarea pentru data de 07.03.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.02.2019În baza art. 362 alineatul 2 din Codul de procedură penală raportat la art. 208 alineatele 2 ?i 4 Cod procedură penală, Men?ine ca legală ?i temeinică măsura arestării preventive luată fată de inculpatul R**** S**** I***, măsură confirmată prin încheierea din data de 21.11.2017 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 6915/111/2017 (arestarea preventivă fiind dispusă în lipsă prin încheierea din 17.11.2018 a Judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor, pronunţată în dosarul nr. 6775/111/2017). Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 06.02.2019.
Incheiere de sedinta din 06.02.2019