C**** G****** C*******
Apelant InculpatS* A**** R****** S**
Intimat Parte civilăDECIZIA PENALĂ nr. 1329/A din 15 octombrie 2019 În temeiul art.421 alin.2 lit.a).Cod procedură penală admite apelul declarat de inculpatul Chi?u Gabriel Constantin împotriva sentin?ei penale nr.2112 din data de 08.07.2019 pronun?ată de Judecătoria Sector 4 Bucure?ti. Desfiin?ează, în parte, sentin?a penală atacată ?i rejudecând,în fond: Reduce durata pedepsei principale aplicată inculpatului Chi?u Gabriel Cristian, pentru săvârşirea infracţiunii de de furt calificat prevăzută de art. art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) Cod penal de la de 1 an şi 8 luni închisoare la 1 an închisoare. În temeiul art. 38 raportat la art. 39 alin. (1) lit. b Cod penal, contope?te pedeapsa stabilită prin prezenta sentin?ă, de 1 an închisoare, cu pedepsele aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 530/09.03.2018 a Judecătoriei Bacău, pronunţată în dosarul 10675/180/2017, astfel cum au fost repuse în individualitatea lor, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 1 an ?i 4 luni închisoare. Men?ine celelalte dispozi?ii. În temeiul art.424 alin(2) Cod procedură penală revocă măsura controlului judiciar, dispusă faţă de inculpat prin ordonanţa emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti la data de 17.02.2019. În temeiul art.275 alin.(3) Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 868 de lei, se suportă din fondul Ministerului Justi?iei. Definitivă. Pronun?ată în ?edin?a publică din data de 15 octombrie 2019.
Hotarare 1329/2019 din 15.10.2019Stabileşte pronunţarea la 15.10.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.09.2019În baza art.362 alin.2 Cod procedură penală rap. la art.208 alin.3,5 Cod procedură penală menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată fa?ă de inculpatul C**** G****** C*******. Definitivă. Pronun?ată în ?edin?a publică din data de 04 septembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 04.09.2019