T********* D* R***** A******
InculpatS*** G****** P*** C** S*****
Parte civilăÎn temeiul art.396 alin.2 şi alin.10 C.p.p., condamnă pe inculpata TINTELECAN RAMONA ANDREEA trimisă în judecată, în stare de libertate, la: - pedeapsa de 1 (un) an 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, prev. de art.295 alin.1 C.p. rap la art.308 C.p., cu aplicarea art.35 alin.1 C.p. (81 de acte materiale) (faptă săvârşită în intervalul 01.07.2018-02.10.2018); - pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals informatic, prev. de art.325 C.p., cu aplicarea art.35 alin.1 C.p. (63 de acte materiale) (faptă săvârşită în intervalul 01.07.2018-02.10.2018). În baza art.67 alin.2 C.p. corob. cu art.295 alin.1 C.p., aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a) şi b) C.p., pe o perioadă de 1 an, care începe, potrivit art. 68 alin.1 lit.b) C.p.. În temeiul art.65 alin. 1 şi 3 C.p., aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.p.. Potrivit art.38 alin.1 şi 2 C.p., constată că infracţiunile care fac obiectul prezentei cauze se află în concurs, motiv pentru care în temeiul art.39 alin.1 lit.b) C.p., contopeşte cele două pedepse mai sus menţionate şi aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an 4 (patru) luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 4 luni, în final inculpata urmând a executa pedeapsa rezultantă de 1 (un) an 8 (opt) luni închisoare. În baza art.45 alin.1 C.p., aplică pedeapsa complementară menţionată alături de pedeapsa principală rezultantă de 1 an 8 luni închisoare. În baza art.91 şi art.92 C.p., dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În temeiul art.404 alin.2 C.p.p. rap. la art.93 alin.1 C.p., pe durata termenului de supraveghere stabilit, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Impune inculpatei executarea obligaţiei prev. de art.93 alin.2 lit.b) C.p., respectiv să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Hunedoara sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Potrivit art. 93 alin.3 C.p., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Bibliotecii Judeţene ,,Ovid Densuşianu” Hunedoara - Deva sau în cadrul Episcopiei Devei şi Hunedoarei, pe o perioadă de 60 de zile. Conform art. 404 alin. 2 C.p.p., atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.96 C.p., referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe durata termenului de supraveghere sau a nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege sau obligaţiilor stabilite de instanţă. În temeiul art.397 alin.1 rap. la art.19, 25 alin.1 C.p.p. şi la art.1349 C.civ. coroborat cu art.32 din Legea nr.22/1969, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă GERAICO PROD COM S.R.L., astfel cum a fost precizată în condiţiile art.20 alin.5 lit.b) C.p.p. şi, în consecinţă: Obligă pe inculpată la plata sumei de 3577,29 lei, cu titlu de despăgubiri, către partea civilă. În baza art.276 alin.2 C.p.p., obligă pe inculpată la plata sumei de 10.012 lei către partea civilă GERAICO PROD COM S.R.L, cu titlu de cheltuieli judiciare. În temeiul art.272 rap. la art.274 alin.1 C.p.p. obligă pe inculpată la plata către stat a sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.12.2019.
Hotarare 1443/2019 din 19.12.2019Amanat pronuntarea la data de 19.12.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.12.2019Faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul ales al inculpatei pentru a lua la cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar de partea civilă
Incheiere de sedinta din 13.11.2019