Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
În baza art. 335 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod penal raportat la art. 43 alin.5 Cod penal şi la art. 396 alin.10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul Brînză Eugen, fiul lui Ştefan şi al Anei, născut la datat de 09.09.1985 în mun. Medgidia, jud. Constanţa, domiciliat în loc. Casicea, str. Petuniilor nr. 7, jud. Constanţa, cetăţean român, văduv, studii 8 clase, docher la SC FMA Port Logistic SRL Agigea, cunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa de 1(un) an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea în stare de recidivă a infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 66 alin. 1 lit. a şi b şi alin.3 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 (doi) ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 337 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod penal raportat la art. 43 alin.5 Cod penal şi la art. 396 alin.10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul Brînză Eugen la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea în stare de recidivă a infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. În baza art. 66 alin. 1 lit. a şi b şi alin.3 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 (doi) ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 39 alin.1 lit. b Cod penal raportat la art. 38 alin.1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare, la care se adaugă un spor de 6(şase) luni închisoare reprezentând o treime din pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă pentru infracţiunea concurentă, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă principală rezultantă de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare. În baza art. 45 alin.3 lit. a Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară rezultantă, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 (doi) ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art. 45 alin.5 Cod penal cu referire art. 45 alin.3 lit. a Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie rezultantă, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 60 Cod penal dispune executarea în regim de detenţie a pedepsei aplicate inculpatului Brînză Eugen prin prezenta sentinţă. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata către stat a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în cauză. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la data comunicării în copie a minutei, conform dispoziţiilor art. 410 alin. 1 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.12.2020.
Hotarare 392/2020 din 08.12.2020la data de 08.12.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.11.2020Amână judecarea cauzei. Citează inculpatul cu mandat de aducere. Stabileşte termen de judecată la data de 23.11.2020. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 21.,09.2020.
Incheiere de sedinta din 21.09.2020Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulate de inculpat. Pune în vedere inculpatului că nu i se va mai acorda un alt termen de judecată în vederea angajării unui apărător. Amână judecarea cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 21.09.2020. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 22.06.2020.
Incheiere de sedinta din 22.06.2020Dispune înaintarea dosarului la judecătorul desemnat pentru coordonarea activităţii de repartizare aleatorie a cauzelor în vederea repartizării cauzei unui alt complet de judecată. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.05.2020.
Incheiere de sedinta din 25.05.2020Suspendat de drept în baza Decretului nr. 195/2020.
Incheiere suspendare din 11.05.2020În vederea angajării unui apărător, amână cauza şi acordă termen la data 23.03.2020.
Incheiere de sedinta din 09.03.2020