D**** R***
ReclamantC***** Ş***** - P*** P*****
PârâtAdmite cererea Biroului de executări civile din cadrul Judecătoriei Suceava având ca obiect „acţiune în constatare” privind pe reclamantul D**** R*** şi pe pârâta Comuna Şcheia, jud. Suceava. Constată intervenită prescripţia executării sancţiunii prestării muncii în folosul comunităţii dispusă prin sentinţa civilă nr. 6051/12.12.2014 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosar nr. 10621/314/2014, având ca obiect ,,transformare amendă”. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 12.09.2019.
Hotarare 3837/2019 din 12.09.2019