C**** V*****
Intimat BOLNAVCauza a fost soluţionată la termenul din data de 23.04.2019.
Admite sesizarea Biroului Executări Penale din cadrul Judecătoriei Buzău şi cererea bolnavei. În baza art.571 alin. 2 C. proc. pen., înlocuieşte măsura internării medicale prevăzută de art. 110 Cod penal luată faţă de bolnava C**** V*****, prin Încheierea penală nr. 17/DL din data de 23.03.2018, pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. 681/93/2018, cu măsura obligării la tratament medical prevăzută de art. 109 Cod penal, examinare efectuată de către SJML Buzău prin raportul de expertiză medico legală psihiatrică nr. A1PSI/92/2019/810/14.02.2019. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 130 lei, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. La rămânerea definitivă a prezentei sentinţe penale, o copie de pe dispozitiv şi o copie de pe raportul de expertiză medico legală se vor comunica Direcţia de Sănătate Publică a jud. Ilfov. Se va atrage atenţia bolnavei în conformitate cu art. 566 alin. 2 Cod procedură penală. O copie de pe hotărârea definitivă se va comunica instanţei de executare – Tribunalul Ilfov. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.04.2019
Hotarare 341/2019 din 23.04.2019