V**** N****** V*****
PetentI************ D* P****** A* J******** S*** M***
IntimatAdmite sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 3562/21.10.2019, în sensul că, după alineatul IV se introduce menţiunea „Cu drept de a formula cerere de reexaminare, în termen de 15 zile de la comunicare, pentru soluţia de aplicare a amenzii judiciare. Cererea se depune la Judecătoria Satu Mare.” Prezenta încheiere este pronunţată cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Satu Mare, în termen de 30 de zile de la data comunicării. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 21 noiembrie 2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 21.11.2019Respinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul … în contradictoriu cu intimatul … împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria … nr. …. Ia act de împrejurarea că intimatul nu a solicitat obligarea petentului la plata cheltuielilor de judecată. Aplică petentului amenda judiciară în cuantum de 500 de lei, pentru formularea cu rea-credinţă a plângerii contravenţionale, vădit netemeinice, conform art. 187 al. 1 pct. 1 lit. a C.pr.civ. Executorie cu privire la amenda judiciară aplicată. Prezenta poate fi atacată cu apel, în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Satu Mare, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 21 octombrie 2019.
Hotarare 3562/2019 din 21.10.2019Amână pronunţarea la data de 21.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.10.2019Amână pronunţarea la data de 14.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.10.2019