P*** G*******
InculpatÎn temeiul art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării Judecătoriei Suceava cu rechizitoriul nr. 378/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava privind pe inculpatul P*** G*******, , trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 44 alin. 1 C. pen., precum ?i legalitatea administrării probelor ?i a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul P*** G*******, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 44 alin. 1 C. pen. În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, prezenta încheiere se va comunica Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava şi inculpatului P*** G*******. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 06.09.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara din 06.09.2019