A****** I***
CondamnatÎn baza art. 587 Cod procedură penală, raportat la art. 100 Cod penal: Admite propunerea formulată de Penitenciarul Găeşti. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului A****** I***, deţinut în Penitenciarul Găeşti, de sub puterea mandatului nr. 240/2017 emis în baza sentinţei penale nr. 112/2017 de Tribunal Botoşani, dacă nu este reţinut sau arestat în alte cauze. În baza art. 104 alin. 2 Cod penal: Atrage atenţia condamnatului în sensul că, dacă după acordarea liberării va săvârşi o nouă infracţiune, care se descoperă în termenul de supraveghere şi pentru care se pronunţă o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea termenului de supraveghere, instanţa revocă liberarea şi dispune executarea restului de pedeapsă. În baza art. 275 alin. 3 şi 6 Cod procedură penală: Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu, Pandele Marius , în cuantum de 313 lei, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie seria DB nr. 4494/2019, va fi înaintat din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 587 alin. 3 Cod procedură penală: Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 12.12.2019.
Hotarare 1903/2019 din 12.12.2019