D****** V* I**
Intimat ContestatorC*** J******** D* P***** A****
Apelant IntimatAdmite apelul. Schimbă sentinţa, în sensul că respinge contestaţia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică.
Hotarare 4157/2019 din 31.10.2019Amână pronunţarea la data de 31.10.2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.10.2019Din oficiu, dispune suplimentarea probatoriului cu înscrisuri, prin obţinerea de relaţii de la operatorul economic în prestarea de servicii arhivistice, SC Ladimar Prestige SRL, pentru ca acesta să precizeze, în raport de documentele pe care le are în păstrare (statele de plată), dacă câştigurile salariale brute lunare menţionate în adeverinţele nr.299/B(f.7 şi 8 dosar fond) şi nr.300/B(f.9 dosar fond) din 20 decembrie 2017, au făcut parte din fondul de salarii, în raport de care se calcula contribuţia de asigurări sociale datorată de fostul angajator, potrivit Decretului nr.389/1972, incident în perioada în care aceste câştiguri au fost realizate. De asemenea, să precizeze şi din ce se compun aceste câştiguri salariale brute, defalcat pe fiecare lună în care au fost ele obţinute. Se emite adresă către SC Ladimar Prestige SRL, în sensul celor de mai sus. Se citează intimatul-contestator Deaconu V.Ion Amână judecarea cauzei la data de 16 octombrie 2019, pentru când apelanta-pârâtă are termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 Iunie 2019, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 26.06.2019